
Președintele Donald Trump a semnat joi, 18 decembrie, un ordin executiv („Ensuring American Space Superiority”), care stabilește noi direcții în domeniul spațial. Un element central al acestui plan este revenirea astronauților americani pe Lună până în 2028 și începerea construcției unei baze lunare permanente până în 2030. Scopul declarat este pregătirea etapelor următoare ale explorării planetei Marte.
Documentul stabilește ca prioritate plasarea de reactoare nucleare atât pe orbita terestră, cât și pe Lună, un astfel de sistem trebuind să fie gata pentru lansare către Lună până în 2030.
Documentul subliniază și necesitatea consolidării capacităților defensive ale Statelor Unite în spațiu. Printre măsuri se numără dezvoltarea și testarea, până în 2028, a unor tehnologii de apărare antirachetă de nouă generație, în cadrul inițiativei cunoscute public drept „Golden Dome”, o versiune extinsă a conceptului de scut antirachetă pentru teritoriul american.
Ordinul propune atragerea a cel puțin 50 de miliarde de dolari investiții suplimentare în piețele spațiale americane până în 2028 și creșterea ritmului lansărilor și aterizărilor de rachete.
NASA trebuie să prezinte, în termen de 90 de zile, un plan detaliat privind atingerea obiectivelor de politică spațială.
Sursa: Scientia.ro