După ce Gândul a publicat o fotocopie a adeziunii la PSD a lui Radu Miruță, din anul 2005, actualul ministru al apărării a afirmat că, în fapt, a semnat „niște documente” ca să meargă „gratis și studențește” la mare, dar nu știa că semnează o adeziune la partid (deși a semnat un document care se numește „Fișă de primire în partid. Adeziune”).
Miruță se mai întreabă, într-un mesaj pe FB: „Dacă PSD, condus la acel moment de dl Ponta, a utilizat datele studenților pe care i-a plimbat la mare pentru a-și crește numărul de membri, atunci cred că domnul Ponta trebuie să explice cum și de ce s-a procedat astfel. Care ar fi fost logica să mă fi înscris și să nu activez absolut deloc?”, deși este foarte clar din documentul publicat de Gândul că a semnat adeziunea la PSD...
În plus, Ponta a ajuns președinte PSD în 2010.
Sursa: Gândul