Merele din Europa conțin un cocktail de pesticide. 80% dintre merele din Spania, Franța și Italia
Un studiucoordonat de organizația Pesticide Action Network Europeîn 13 țări europenearată că 85% dintre mere conțin simultan mai multe pesticide....
Ministerul Sănătății a retras autorizația de funcționare a clinicii private Armonia din Constanța, după moartea unei femei de 29 de ani survenită în urma unei hemoragii post-partum. Decizia a fost luată de ministrul Alexandru Rogobete, în baza raportului întocmit de Corpul de Control și Inspecția Sanitară de Stat, care au descoperit nereguli grave și încălcări sistematice ale normelor medicale și legale.
Într-un mesaj publicat pe contul său de Facebook, ministrul economiei, Radu Miruță, a anunțat că a fost demisă conducerea SALROM, conducere care „a închis ochii în timp ce o salină se prăbușea, care a făcut achiziții inutile și costisitoare, documentate în două rapoarte oficiale”.
Publicația „Snoop” arată că în 2024 România a exportat produse militare către Israel în valoare de 75,8 milioane de euro. De asemenea, România a mai exportat echipament militar și către Pakistan (57,1 milioane euro), Bulgaria (34 milioane euro), SUA (19,8 milioane euro) și Țările de Jos (16,4 milioane euro).
HotNews informează că astăzi coaliția de guvernare a stabilit ca în data de 7 decembrie să se desfășoare alegerile pentru funcția de primar general al Bucureștiului.
Mai multe instanțe și parchete au anunțat astăzi că suspendă protestul generat de promovarea proiectului legii care regla condițiile pensionării magistraților, ca urmare a deciziei CCR de ieri, 20 octombrie, de respingere a proiectului, pe fondul identificării unui viciu de formă - faptul că nu s-a primit avizul CSM, iar guvernul nu a așteptat 30 de zile conform legii.
Parlamentul European a adoptat o nouă directivă privind modernizarea permiselor de conducere, menită să crească siguranța rutieră și să reducă numărul celor aproape 20.000 de decese anuale de pe drumurile Uniunii. Noile reguli vor intra în vigoare la 20 de zile după publicarea în Jurnalul Oficial al UE, iar statele membre vor avea trei ani pentru transpunere.
Serviciul Român de Informații (SRI) a anunțat, la 21 octombrie 2025, că a prevenit o nouă tentativă de sabotaj pusă la cale de Federația Rusă, în colaborare cu DIICOT, MAI, MApN și servicii partenere externe. Ținta atacului era un sediu al companiei ucrainene de curierat NOVA POST din București.
România se confruntă cu un deficit bugetar alarmant, generat de un buget construit nerealist, care a subestimat cheltuielile și a supraestimat veniturile, determinând Guvernul să se împrumute masiv pentru a acoperi golurile financiare.
După ce CCR a respins ieri, cu o majoritate de 5-4, legea privind pensiile magistraților, cu motivația că nu s-a așteptat 30 de zile pentru avizul CSM, obligație legală, prim-ministrul, Ilie Bolojan, a afirmat într-un mesaj pe Facebook că, întrucât „obiecția (CCR) a fost exclusiv procedurală”, „Guvernul poate relua demersul, ceea ce este o necesitate”.
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie alcătuită din doi adulți și doi copii a fost evaluată într-un raport al Fundației Friedrich Ebert România și Syndex România, pe baza datelor oferite de INS, la 11.370 lei pe lună.
Bucureștiul se pregătește pentru un protest sindical major, programat pentru 29 octombrie 2025, în Piața Victoriei. Acțiunea este organizată de patru confederații naționale – Cartel ALFA (din care face parte și FSNPPC), FRĂȚIA, CSDR și MERIDIAN – și vine ca răspuns la măsurile de austeritate și reformele care, potrivit sindicatelor, afectează interesele lucrătorilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și ale pensionarilor MAI.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că, începând cu 21 octombrie 2025, ora 00:01, va suspenda temporar circulația unui număr semnificativ de trenuri operate de CFR Călători, ca urmare a neachitării datoriilor aferente Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI). Datoria totală se ridică la 100.203.237,65 lei, sumă restantă care nu a fost achitată la termen, încălcând obligațiile contractuale dintre cele două companii de stat.
Actualizare (21 oct): CFR Infrastructură şi CFR Călători au convenit pentru stingerea datoriilor restante, circulaţia trenurilor fiind reluată după programul normal.
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, luni, 20 octombrie 2025, să respingă legea privind reforma pensiilor speciale ale magistraților, declarând-o neconstituțională în ansamblu. Actul normativ fusese adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului în Parlament, însă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a sesizat CCR, invocând multiple încălcări ale principiilor fundamentale ale statului de drept.
O nouă investigație Recorder.ro arată că „la ordinul primarului Negoiță, în Sectorul 3 al Capitalei s-au construit, în ultimii ani, în mod ilegal, 11 drumuri asfaltate peste magistrale de gaz, iar un raport de expertiză obținut de Recorder arată că normele legale de protejare a conductelor n-au fost respectate”, existând risc de explozie și punând în pericol siguranța publică.
Rezultatele anchetei efectuate la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) referitoare la breșa de securitate de la Penitenciarul Târgu-Jiu arată că deținutul care a avut acces la sistemele informatice ale ANP a fost ajutat de un „polițist de penitenciare”, care i-a pus la dispoziție datele de acces.
După circa zece ani în care numărul românilor care emigrau a fost mai mic decât numărul celor care reveneau în țară după o perioadă petrecută în străinătate, în ultimii doi ani, 2023 și 2024, se observă o schimbare a trendului, numărul celor care pleacă fiind mai mare.
Un nou sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) în perioada 8–17 octombrie 2025 arată un București dominat de pesimism, probleme structurale și o scenă politică fragmentată. Studiul, efectuat pe un eșantion reprezentativ de 1.072 de persoane, cu o marjă de eroare de ±3%, arată că opt din zece bucureșteni (80%) cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită, iar 65% consideră același lucru despre Capitală.
Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a finalizat expertiza tehnică asupra blocului afectat de explozia din cartierul Rahova, concluzionând că imobilul nu mai poate fi consolidat și trebuie demolat. Evaluarea, realizată în prezența prefectului Capitalei și a primarului general, Sebastian Bujduveanu, arată că structura de rezistență a clădirii a fost grav compromisă, prezentând risc major de prăbușire.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va deschide, săptămâna viitoare, un proces civil împotriva soților Klaus și Carmen Iohannis, pentru presupusă îmbogățire fără justă cauză în detrimentul statului, potrivit informațiilor Profit.ro. Acțiunea vizează recuperarea sumelor provenite din chirii încasate în perioada 1999–2015 din jumătatea de imobil de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din Sibiu, imobil asupra căruia statul și-a înscris recent dreptul de proprietate.
Vila RAAPPS pregătită pentru fostul președinte Klaus Iohannis, situată pe Bld. Aviatorilor nr. 86, a fost scoasă la licitație (închiriere) cu prețul de pornire de 35 de mii de euro pe lună.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, ministrul economiei, Radu Miruță, afirmă că raportul Corpului de control al prim-ministrului arată clar că Societatea Națională a Sării (Salrom) a gestionat dezastruos resursele statului (vezi cazul Salinei Praid), dar conducerea companiei de stat nu vrea să demisioneze, dar nici să convoace o ședință AGA, în care aceștia să poată fi demiși.
Inundația care a afectat Salina Praid în vara lui 2025 a fost rezultatul unei serii de neglijențe sistemice, arată verificările Corpului de control al prim-ministrului la Societatea Națională a Sării SA (SNS SA - Salrom) și Administrația Națională „Apele Române” (ANAR).
Ilie Bolojan, prim-ministrul României, a afirmat recent pe timpul unei emisiuni la Radio România Actualități că pentru 2026 se va menține decizia ca salariile și pensiile din sectorul public să nu crească.
La finalul lunii august 2025, România număra 4.689.262 de pensionari, potrivit datelor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Față de luna precedentă, numărul acestora a scăzut cu 4.199 de persoane, în timp ce pensia medie la nivel național a fost de 2.770 lei. Suma totală plătită pentru drepturile de pensie s-a ridicat la 12,988 miliarde lei, arată statisticile oficiale.
Cosmin Sicora, directorul Centrului de cercetări biologice, Jibou, entitate subordonată Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, a fost condamnat de Tribunalul Sălaj la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru că a plătit-o pe cercetătoarea Ioana Ardelean vreme de 2 ani, fără ca aceasta să desfășoare activități în cadrul centrului.
O analiză Context.ro arată că România are un deficit de forță de muncă de 600 de mii de persoane, cel mai mare din UE, 155 de meserii nefiind neacoperite adecvat. Cei circa 200 de mii de muncitori străini au contribuit în 2024 cu aproximativ 4 miliar de euro la PIB României.
Un studiu INSCOP Research, „România între magie și ezoterie” (octombrie 2025), arată că mai mult de jumătate dintre români (51,4%) sunt convinși că în țară există locuri „încărcate energetic” care pot influența starea oamenilor, în timp ce 37,8% resping această idee și 10,9% nu au o opinie clară.
Ilie Bolojan a anunțat vineri, 17 octombrie, că va propune săptămâna viitoare organizarea de alegeri pentru funcția de primar general al Bucureștiului în luna noiembrie sau decembrie (după lege, acestea trebuiau organizate în septembrie).
O explozie puternică produsă vineri dimineață, 17 octombrie 2025, într-un bloc de pe Calea Rahovei din sectorul 5 al Capitalei, posibil pe fondul unei acumulări de gaze, a zguduit întreaga zonă și a provocat un adevărat dezastru. Două etaje ale clădirii au fost distruse complet, iar structura de rezistență a imobilului a fost grav afectată. Bilanțul tragediei este de trei morți și 13 răniți, dintre care mai mulți se află în stare gravă.
Prin rectificarea bugetară din 1 octombrie a.c., guvernul a redus subvenția partidelor politice de la 284 de milioane de lei la 232 milioane pentru anul în curs, o reducere de 17,6%.
Conform datelor obținute de la parchetele din țară de publicația Snoop, în cursul anului, până la 31 iulie 2025, la fiecare trei zile, în medie, a existat o tentativă de omor la adresa unei femei din partea unui bărbat. Până la 1 septembrie au fost 46 de femei ucise.
Un studiucoordonat de organizația Pesticide Action Network Europeîn 13 țări europenearată că 85% dintre mere conțin simultan mai multe pesticide....
Președintele american, Donald Trump, organizează astăzi, joi, 19 februarie, la Washington, prima întâlnire a noului „Consiliu pentru Pace”, un...
Conform ultimelor date publicate de INS, în 2025 s-au născut 145.669 de copii, cea mai redusă natalitate din ultima sută de ani, cu circa 12 mii...