În această noapte forțe militare ale SUA au atacat diverse locații din capitala Venezuelei, Caracas, și l-au capturat pe președintele țării, Nicolas Maduro. Acesta este un nou episod din lunga istorie de intervenții militare ale SUA în țările din America Latină.
De-a lungul secolului al XX-lea și la începutul secolului XXI, Statele Unite au intervenit în mod repetat în America Latină, prin lovituri de stat susținute din umbră, operațiuni militare directe, războaie prin intermediari, presiuni economice și ingerințe politice, invocând securitatea regională, combaterea comunismului sau apărarea democrației. De la Guatemala și Cuba, în anii de început ai Războiului Rece, la Chile, Nicaragua și Republica Dominicană, apoi la Panama și, recent, Venezuela, aceste intervenții au urmărit împiedicarea apariției sau consolidării unor regimuri percepute ca ostile intereselor Washingtonului.
• În ce privește intervenția de azi din Venezuela, directorul programului pentru drept internațional al think tankului britanic Chatham House, Marc Weller, a afirmat că: „Dreptul internațional interzice folosirea forței ca instrument al politicii naționale. În lipsa unui mandat al Consiliului de Securitate al ONU în temeiul Capitolului VII, forța este permisă doar ca răspuns la un atac armat sau, eventual, pentru a salva o populație aflată sub amenințare iminentă de exterminare.” „Este evident că niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită de operațiunea armată împotriva Venezuelei. Interesul SUA de a reprima traficul de droguri sau afirmațiile potrivit cărora guvernul Maduro ar fi, în esență, o întreprindere de natură penală - nu oferă nicio justificare juridică”.
• Deși formele și justificările au variat, rezultatele au avut trăsături recurente: destabilizare politică, costuri umane ridicate, regimuri autoritare sau conflicte prelungite și o relație marcată de neîncredere între SUA și mare parte a Americii Latine.
Guatemala (1954): lovitura de stat împotriva lui Jacobo Árbenz
În 1954, administrația președintelui american Dwight D. Eisenhower a autorizat o operațiune a CIA pentru răsturnarea guvernului ales democratic al lui Jacobo Árbenz. Contextul a fost reforma agrară a lui Árbenz, care afecta interesele companiei americane United Fruit Company și era prezentată la Washington drept un pericol „comunist”.
Operațiunea PBSUCCESS a inclus război psihologic, finanțarea opoziției și sprijinirea unei forțe paramilitare. Consecințele au fost grave: decenii de instabilitate, dictaturi militare și un război civil sângeros, cu zeci de mii de victime civile.
Cuba (1961–1962): criza rachetelor
După revoluția cubaneză condusă de Fidel Castro, SUA au încercat să înlăture noul regim. În 1961, invazia din Golful Porcilor, organizată de CIA și executată de exilați cubanezi, a eșuat spectaculos.
Un an mai târziu, dislocarea de rachete sovietice pe insulă a declanșat Criza rachetelor din Cuba, cel mai periculos moment al Războiului Rece. Intervenționismul american nu a dus la schimbarea regimului, dar a consolidat alianța Cubei cu URSS și a justificat, la Havana, represiunile interne și economia hipercentralizată.
Chile (1970–1973): destabilizare și dictatură
Alegerea socialistului Salvador Allende în 1970 a alarmat Washingtonul. Documente declasificate arată că SUA au finanțat opoziția și au susținut destabilizarea economică.
În 1973, o lovitură de stat militară condusă de Augusto Pinochet a înlăturat guvernul ales. Urmările au inclus mii de morți și dispăruți, tortură sistematică și o dictatură de aproape două decenii.
Deși Chile a devenit un „laborator” al reformelor neoliberale, costul uman și democratic a fost major.
Nicaragua (anii 1980): războiul proxy
După victoria sandiniștilor în 1979, SUA au considerat Frontul Sandinist de Eliberare Națională o extensie a influenței sovietice. Administrația Reagan a sprijinit financiar și militar grupările contrarevoluționare, cunoscute ca „Contras”.
Conflictul a devastat economia și a dus la mii de morți.
Curtea Internațională de Justiție a condamnat SUA pentru încălcarea dreptului internațional, o decizie ignorată la Washington. Rezultatul a fost polarizarea societății și o pace fragilă, obținută abia la începutul anilor ’90. Decizia CIJ poate fi citită aici.
Panama (1989): schimbare de regim prin forță
În decembrie 1989, SUA au invadat Panama pentru a-l captura pe generalul Manuel Noriega, acuzat de trafic de droguri și anularea alegerilor. Operațiunea „Just Cause” a dus rapid la prăbușirea regimului, dar a provocat distrugeri semnificative și victime civile.
Intervenția a reafirmat capacitatea militară americană după Războiul Rece, însă a ridicat întrebări privind proporționalitatea și suveranitatea statelor din regiune.
Cum a fost capturat Noriega:
După invazia SUA în Panama, în decembrie 1989, Noriega s-a refugiat în nunțiatura apostolică a Vaticanului din Ciudad de Panamá. Trupele americane au încercuit clădirea și au desfășurat o operațiune de presiune psihologică, inclusiv prin difuzarea de muzică la volum ridicat. La 3 ianuarie 1990, Noriega s-a predat. A fost transferat în Statele Unite, judecat de o instanță federală din Miami și condamnat în 1992 pentru trafic de droguri, spălare de bani și racket. După ce a executat o parte din pedeapsă în SUA, a fost extrădat în Franța, unde a fost din nou condamnat, iar ulterior în Panama, unde a ispășit sentințe pentru crime comise în perioada în care a condus țara.
Republica Dominicană (1965): prevenirea „unui nou moment Cuba”
În contextul unei crize politice interne, SUA au trimis trupe pentru a preveni revenirea la putere a președintelui de stânga Juan Bosch.
Intervenția a fost justificată ca măsură de stabilizare și de protejare a cetățenilor americani.
A urmat instalarea unui regim conservator, aliat Washingtonului.
Pe termen lung, episodul a consolidat percepția că SUA intervin preventiv pentru a bloca alternative politice considerate ostile.
Venezuela (2002–prezent): presiune politică și sancțiuni
În 2002, o lovitură de stat de scurtă durată împotriva lui Hugo Chávez a beneficiat de o atitudine ambiguă a SUA, criticată ulterior. În anii următori, Washingtonul a recurs mai ales la sancțiuni economice și recunoașteri politice selective, în încercarea de a forța schimbarea regimului. Efectele au inclus izolarea economică a țării și agravarea crizei sociale, fără a produce tranziția politică dorită.
Intervențiile SUA în America Latină au urmat un tipar relativ constant: invocarea securității și a luptei împotriva comunismului sau a autoritarismului, combinată cu acțiuni sub acoperire, presiuni economice și, uneori, forță militară directă. Deși unele intervenții au înlăturat lideri ostili Washingtonului, consecințele au fost adesea instabilitate pe termen lung, suferință civilă și o neîncredere persistentă față de SUA în regiune.