O investigație a The New York Times, bazată pe mai mult de 6.000 de plângeri confidențiale depuse la Avocatul poporului pentru drepturile omului din Rusia, descrie un mecanism de menținere a efectivelor pe frontul din Ucraina care se sprijină pe abuz, intimidare și exploatarea propriilor soldați, inclusiv a celor grav bolnavi sau răniți. În discursul public, președintele rus, Vladimir Putin, prezintă trupele ca „eroi sacri”, însă documentele analizate arată nemulțumire și un sentiment de abandon în rândul familiilor militarilor.
• Plângerile au fost trimise către Tatyana Moskalkova, ombudsmanul federal pentru drepturile omului, instituție care raportează politic către Kremlin. Dosarele au devenit accesibile online după o eroare administrativă, fiind apoi colectate de jurnaliști ruși din exil și oferite redacției americane. Potrivit investigației, autenticitatea generală a materialului a fost verificată prin contactarea a sute de petiționari și prin analizarea anexelor: fotografii, videoclipuri, rapoarte medicale, documente interne și mesaje de pe front.
• Un element central este trimiterea la luptă a militarilor inapți pentru serviciu. Plângerile descriu cazuri de soldați cu membre rupte, cancer în stadiu avansat, epilepsie, vedere și/sau auz afectate, traumatisme craniene, schizofrenie sau complicații după accidente vasculare, considerați „apți” după controale sumare.
• Unele relatări vorbesc despre comisii medicale care ar evalua zeci sau chiar sute de oameni pe oră și despre retrimiterea pe front înainte de o evaluare completă. În alte cazuri, soldații care caută tratament civil sunt declarați absenți, reținuți de poliția militară și trimiși înapoi pe front, încă răniți.
• Investigația susține că și foștii prizonieri de război repatriați sunt uneori trimiși aproape imediat înapoi în zona de luptă, împotriva voinței lor, deși ar avea traume psihice evidente. Plângerile includ descrieri ale panicii, confuziei și incapacității de a lua decizii coerente în condiții de stres, tocmai din cauza captivitații anterioare.
• Documentele indică un model de recrutare care evită o mobilizare generală cu cost politic mare. Plângerile de abuz sunt raportate mai des în unități populate cu oameni recrutați din penitenciare sau arest preventiv. Acești soldați, atrași prin promisiunea eliberării ori a scurtării pedepsei, ajung într-un mediu în care violența internă, extorcarea și „disciplinarea” brutală sunt descrise ca practici curente.
• Coerciția continuă și după recrutare. Plângerile vorbesc despre presiuni asupra recruților din serviciul militar obligatoriu să semneze contracte extinse, inclusiv prin manipulare psihologică sau amenințări cu transferul către unități de asalt, considerate deosebit de letale. Pentru mulți, semnarea contractului devine o alegere între supunere și o trimitere aproape sigură către misiuni cu risc extrem.
• Pe front, multe mărturii descriu pedepse fizice și umiliri: bătăi, electroșocuri, închidere în subsoluri, îngropare în gropi, legare de copaci zile întregi, uneori fără apă și acces la toaletă. Un caz relatat include un videoclip în care doi soldați apar încătușați de un copac, pedepsiți pentru refuzul unei misiuni descrise drept sinucigașe. Un alt set de înregistrări arată răni faciale, dinți scoși și urme de lovituri, atribuite criticării comandanților.
• Abuzul se împletește cu corupția. Plângerile acuză comandanți care cer bani pentru concedii, transferuri sau „scutiri” de la misiuni periculoase. Uneori, spun petiționarii, banii sunt încasați, iar soldații sunt trimiși oricum. Fluxul mare de compensații pentru răniți ar fi creat noi ocazii de extorcare, inclusiv cereri de „cotă” din plățile primite.
• Cel mai grav concept descris este „obnuleniye”, tradus aproximativ ca „zeroizare”. În aceste relatări, „zeroizarea” înseamnă fie ordine deliberate menite să ducă la moartea unui soldat, ca pedeapsă, fie chiar uciderea lui de către colegi sau superiori în contextul luptei. Termenul apare în zeci de plângeri, iar unele vorbesc despre amenințări explicite: „te trimit să fii zeroizat”. Există și acuzații că, pentru a ascunde crimele, corpurile ar fi îngropate în locuri izolate sau distruse cu explozibili, iar familiilor li s-ar returna rămășițe minimale în sicrie sigilate.
• Deasupra tuturor acestor episoade stă problema tăcerii publice. În Rusia, criticarea armatei este interzisă, presa independentă a fost în mare parte eliminată, iar petiționarii se tem de represalii. Chiar și când autoritățile deschid anchete, multe plângeri ar primi doar răspunsuri formale. Rezultatul este o acumulare de furie, frică și neîncredere în instituții, fără canale reale de corecție.
• Investigația nu susține că aceste practici ar explica o slăbire imediată a efortului militar rus. Susține însă că, pentru a-și hrăni „mașina de război”, statul acceptă un nivel de ilegalitate internă care erodează armata din interior și distruge familii, în timp ce propaganda oficială vorbește despre onoare, sacrificiu și unitate națională.
Sursa: NYTimes