Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor premergătoare, cu 97 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi şapte abţineri. Iniţiativa legislativă a fost semnată de peste 250 de parlamentari din toate partidele şi trece acum spre Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
• Proiectul introduce în Codul penal o definiţie clară a femicidului: uciderea intenţionată a unei femei sau moartea acesteia ca urmare a loviturilor ori a altor infracţiuni cu violenţă, indiferent dacă făptuitorul face parte din familie sau este o terţă persoană. Sunt prevăzute măsuri de colectare şi publicare anuală a datelor privind aceste crime şi violenţele care le preced. Legea stabileşte, de asemenea, protecţie imediată pentru orfanii femicidului, recunoscuţi ca victime directe şi pedepse agravante dacă violenţa are loc în prezenţa minorilor.
• În contextul noii reglementări, acţiunea penală pentru violenţele de gen poate fi declanşată din oficiu, fără plângere prealabilă. Deputaţii USR şi PNL au susţinut că legea permite pedeapsa cu închisoarea cuprinsă între 15 ani şi închisoare pe viaţă pentru cei condamnaţi pentru femicid.
• Critici din partea unor senatori au vizat posibila suprareglementare, argumentând că infracţiuni precum omorul calificat există deja în legislaţie. Iniţiatorii au subliniat nevoia unei reacţii juridice şi preventive consolidate împotriva violenţei de gen.
Sursa: Digi24