În imaginarul global, budismul rămâne mai ales o filosofie a liniștii interioare: meditație, compasiune, renunțare. Principiul ahimsa – non-vătămarea – este considerat pilonul său moral: nu doar să nu lovești, ci și să împiedici violența altora. Dalai Lama, Gandhi, Martin Luther King Jr au întărit această imagine a nonviolenței active. Dar, în ultimele decenii, în mai multe țări din Asia de Sud și de Sud-Est, budismul a fost reconfigurat.
• Nu ca drum spre nirvana, ci ca armă politică. În Sri Lanka și Myanmar, în special în cadrul tradiției Theravada, o parte a călugărilor a abandonat idealul eliberării spirituale în favoarea unui obiectiv cât se poate de lumesc: dominația majorității și marginalizarea minorităților.
Cum se naște militantismul budist
• În Occident, complexitățile istorice au fost mult timp ignorate. Puțini știu că în Tibet au existat rivalități armate între mănăstiri, că un Dalai Lama a reformat armata tibetană sau că tradițiile Mahayana, Theravada și tantrică au fost reduse la o imagine simplificată: budismul ca „balsam” pentru sufletul clasei mijlocii, ambalat alături de cristale, bețișoare parfumate și aplicații de mindfulness.
• Pe acest fundal idealizat, apariția călugărilor militanți a părut un șoc. Totuși, în anii 2000, în state majoritar budiste precum Sri Lanka și Myanmar, grupări naționaliste au adoptat tactici deja cunoscute din alte regiuni: propagandă de ură, mobilizare de stradă, scandaluri mediatice, demonizarea minorităților. Vechi diviziuni coloniale – care au introdus ierarhii rasiale și privilegii religioase – au fost adaptate anxietăților actuale și combinate cu inegalități economice. Rezultatul: o rețetă clasică a extremismului majoritar, ambalat în limbaj religios.
Sri Lanka: când veșmântul galben devine simbol al fricii
• Sri Lanka, țară în care peste 70% din populație este sinhală budistă, inscripționează budismul chiar în Constituție drept „locul cel mai de seamă”. Tamililor hinduşi, musulmanilor și creștinilor li se amintește astfel constant că sunt tolerați, nu centrali. În acest context, prestigiul călugărilor conferă un capital simbolic uriaș.
• Cazul lui Galagoda Aththe Gnanasara este emblematic. Monah cu trecut tulbure, apropiat de clanul politic Rajapaksa, el fondează în 2012 Bodu Bala Sena – „Armata Puterii Budiste” – o mișcare care pretinde că „apără” budismul de amenințarea musulmană. Sub acest paravan, cere privilegii pentru budiști, atacă practicile islamice și transformă mitingurile în platforme de incitare: „Dacă un [musulman] atinge un singur sinhal, va fi sfârșitul lor”, striga la un miting.
• Discursul se traduce rapid în violență. În iunie 2014, după un conflict minor, Gnanasara sosește în orașul Aluthgama, ține un discurs incendiar, iar mulțimea, alimentată și de rețele sociale, pornește împotriva musulmanilor. Case, magazine, moschei sunt incendiate. În satul Adhikarigoda, casa profesoarei musulmane Fazeena Fihar e devastată; familia abia scapă, fugind în junglă cu copiii în brațe. Ani la rând reconstruiesc totul de la zero.
• Numărul oficial al morților este mic, dar mesajul este clar: musulmanii pot fi oricând ținte legitime. Iar statul, care ar trebui să protejeze cetățenii, ezită să atingă „veșmântul galben”. Călugări cu discurs violent sunt feriți de justiție, numiți chiar în poziții oficiale. Întrebat de ce nu urmează drumul clasic al renunțării, Gnanasara răspunde cinic: „Atingerea nirvanei poate să mai aștepte”.
Naționalism, patriarhat și invidie economică
• Extremismul budist nu se reduce la retorică religioasă. El se împletește cu un patriarhat adânc înrădăcinat și cu tensiuni socio-economice. În tradiția Theravada, călugării bărbați se bucură de privilegii pe care femeile nu le pot atinge; vocile monahilor radicali, precum Gnanasara sau Ashin Wirathu în Myanmar, domină spațiul public. În același timp, călugărițe și laice budiste – inclusiv în Tibet – devin unele dintre cele mai curajoase figuri de opoziție față de opresiune și militarism, plătind uneori cu viața.
• În Sri Lanka, violența anti-musulmană este alimentată și de „invidia economică”. Musulmanii sunt percepuți ca proprietari de case, mici antreprenori, mai mobili social decât o parte din majoritatea sinhală. Devastarea magazinelor, caselor, vehiculelor devine o formă de redistribuție prin jaf, justificată de un discurs pseudo-spiritual despre „apărarea națiunii budiste”. Când țintele se epuizează sau presiunea internațională crește, radicalii își mută atenția spre alți „dușmani interiori”, de pildă creștinii.
Criză morală și tăcerea monahilor „buni”
• Unii intelectuali budiști vorbesc deschis despre o criză morală a clerului. Un cărturar tibetan din Dharamshala rezuma situația, parafrazându-l pe Martin Luther King Jr: problema nu sunt doar cei care fac rău, ci și tăcerea celor care ar putea să se opună. Milioane de credincioși și mulți călugări neimplicați în violență privesc scandalizați, dar rar contestă public abuzul de autoritate religioasă.
• Între idealul compasiunii universale și practica concretă a unor „călugări ai războiului” se cască astfel o prăpastie tot mai vizibilă. Budismul nu este singura religie instrumentalizată politic – clerul catolic, ortodox, protestant sau musulman are propriile istorii de complicitate cu violența și imperiile. Dar ceea ce se întâmplă astăzi în Sri Lanka și Myanmar zdruncină un mit foarte comod: acela că o tradiție religioasă poate fi, prin natura ei, imună la tentația puterii.
• Când naționalismul și frica devin limbaje dominante, niciun jurământ monastic nu este în mod automat un scut împotriva politizării. Sub robe, oamenii rămân oameni – capabili atât de sacrificiu și curaj moral, cât și de ură, lașitate și autoamăgire. Iar „budismul armat” al acestor ani nu vorbește doar despre Asia, ci și despre fragilitatea oricărei credințe în fața seducției puterii.
Sursa: un amplu reportaj TheGuardian (5.000 de cuvinte)