Au trecut mai puțin de două luni de când forțele speciale americane l-au capturat pe liderul autoritar venezuelean, Nicolás Maduro, într-un raid nocturn în Caracas, iar schimbările resimțite în țară sunt deja profunde. Venezuela, marcată timp de peste un deceniu de criză economică, represiune politică și izolare internațională, pare acum să traverseze o fază de transformare fără precedent, deși drumul către stabilitate și democrație rămâne lung și incert.
Între 2013 și începutul lui 2026, Venezuela a trăit una dintre cele mai severe crize economice din istoria modernă. Aproximativ un sfert din populație a emigrat, inflația a atins niveluri devastatoare, iar moneda națională, bolívarul, a fost redenominată de mai multe ori. Guvernul a încercat soluții neobișnuite, inclusiv lansarea criptomonedei Petro, dar fără rezultate durabile.
În tot acest timp, Maduro a rămas la putere, în ciuda protestelor masive și a alegerilor controversate. Sistemul politic părea blocat într-un ciclu repetitiv: miniștri se schimbau, reforme erau anunțate, dar puterea reală rămânea neschimbată.
Acest echilibru aparent permanent s-a rupt pe 3 ianuarie 2026, când forțele speciale americane l-au capturat pe Maduro și l-au transferat la New York, unde este acuzat de trafic de droguri — acuzații pe care le neagă.
În absența lui Maduro, vicepreședinta sa, Delcy Rodríguez, a devenit președinte interimar și a inițiat rapid o schimbare radicală de politică externă și economică.
Cel mai vizibil simbol al acestei schimbări a fost vizita secretarului american al energiei, Chris Wright, la Caracas — prima vizită a unui oficial american de rang atât de înalt din 1997. Vizita a inclus deplasări la câmpuri petroliere operate de compania Chevron, unde oficialii venezueleni și americani au discutat deschis despre extinderea producției.
Această apropiere ar fi fost de neconceput în perioada Maduro sau a predecesorului său, Hugo Chávez, când Statele Unite erau considerate principalul inamic al Venezuelei, iar guvernul cultiva relații mai strânse cu Rusia și Iran.
Noua conducere a acordat licențe companiilor occidentale, a numit o echipă economică percepută ca mai competentă și a început negocieri pentru relansarea exporturilor de petrol. Datele arată că cel puțin șapte petroliere au plecat recent către rafinării din Texas și Louisiana, semn că exporturile energetice revin treptat la niveluri mai ridicate.
Veniturile rezultate au început deja să stabilizeze economia. Inflația, care scăpase complet de sub control în anii anteriori, dă semne de temperare, iar costul vieții în Caracas a scăzut vizibil în ultimele săptămâni.
Pe plan intern, schimbările sunt mai lente și mai ambigue. Proteste studențești au reapărut în Caracas și în alte orașe, cerând eliberarea deținuților politici și reforme democratice. Deși aceste manifestații au fost relativ mici, ele indică o reducere a fricii care domina societatea venezueleană în trecut.
Unii lideri ai opoziției au fost eliberați din închisoare sau plasați în arest la domiciliu, iar autoritățile discută o posibilă lege a amnistiei. Totuși, sute de prizonieri politici rămân în detenție, iar instituțiile statului sunt încă controlate de structurile vechiului regim.
Maria Corina Machado, figura centrală a opoziției democratice, nu s-a întors încă în țară, iar organizarea unor alegeri libere rămâne un obiectiv incert.
Mulți activiști subliniază că o tranziție reală către democrație va necesita reforme profunde: eliberarea tuturor prizonierilor politici, revenirea exilaților, independența sistemului electoral și separarea reală a puterilor în stat.
Petrolul rămâne cheia viitorului Venezuelei. Țara deține unele dintre cele mai mari rezerve din lume, dar producția actuală este mult sub potențial. Un câmp petrolier vizitat recent produce aproximativ 40.000 de barili pe zi, deși capacitatea sa este de șapte ori mai mare.
Oficialii americani și venezueleni discută eliminarea obstacolelor politice și tehnice pentru a crește producția, iar Washingtonul mediază vânzarea a sute de milioane de barili.
Această colaborare oferă Venezuelei o șansă reală de redresare economică, dar creează și o dependență puternică de exporturile energetice și de stabilitatea relațiilor cu Statele Unite.
Atmosfera din Caracas este diferită. Oamenii vorbesc din nou despre viitor, iar unii dintre cei care au emigrat în ultimii ani iau în considerare întoarcerea.
Totuși, optimismul este temperat de realitatea dură: economia este încă fragilă, instituțiile sunt slăbite, iar tranziția politică este incompletă. Maduro nu mai este la putere, dar sistemul construit în timpul regimului său rămâne în mare parte intact.
Diplomații și observatorii internaționali avertizează că procesul trebuie să avanseze gradual, evitând atât stagnarea, cât și schimbările pripite care ar putea destabiliza din nou țara.
Capturarea lui Maduro a deschis o fereastră istorică pentru Venezuela. Pentru prima dată în peste un deceniu, există o posibilitate reală de redresare economică și reformă politică. Dar succesul acestei transformări va depinde de capacitatea noii conduceri de a consolida instituțiile democratice și de a reconstrui o economie devastată de ani de criză și izolare.
Sursa: CNN