În Anglia și Țara Galilor tot mai mulți oameni recurg la o soluție radicală atunci când statul nu îi ajută: plătesc firme private pentru cercetare penală. Fenomenul, în trecut nesemnificativ, a creat un sistem paralel de justiție, alimentat de lipsa resurselor publice și de explozia fraudelor pe care poliția refuză sau nu reușește să le investigheze.
• Povestea lui Carol, o angajată a unui consiliu local, arată de ce acest sistem s-a extins. Fostul ei partener îi furase 10.000 de lire cu promisiunea unor acțiuni într-o afacere fictivă. Când a descoperit că alte trei femei fuseseră păcălite în același mod, a mers la poliție. A fost trimisă către linia națională de raportare a fraudelor, Action Fraud, de unde nu a primit niciun răspuns. Poliția nu s-a interesat de caz, nici în cazul celorlalte victime. Dorința lor nu era doar recuperarea banilor, ci un minim gest de dreptate.
Așa au ajuns la o firmă de avocatură și la investigatorul privat Simon Davison, specializat în „urmărire penală privată” inițiată și finanțată de victime. Costurile pot ajunge la zeci sau sute de mii de lire, dar, în multe cazuri, instanțele rambursează mare parte din cheltuieli din fonduri publice. În cazul lui Carol, ancheta privată a scos la iveală fraude fiscale majore. Când cazul a ajuns la procurorii statului (Crown Prosecution Service - CPS), aceștia au descoperit că suspectul comisese fraude de peste 300.000 de lire. În 2023, acesta a fost condamnat la șase ani de închisoare.
Notă: În sistemul de drept englez (common law), orice persoană fizică sau juridică are dreptul de a iniția o urmărire penală. Acest drept se numește „private prosecution” și există de secole, înainte ca statul să aibă un parchet organizat. Cum funcționează: o firmă privată angajează investigatori, avocați și experți, strânge probe (documente, martori, înregistrări etc.), depune dosarul în fața instanței — exact ca procurorii publici, judecătorul analizează probele conform acelorași reguli ca într-un dosar al statului, iar dacă există temei, este emisă citație penală sau se trece direct la proces, în funcție de gravitate. Procurorii (CPS) pot oricând: să preia dosarul, să îl oprească dacă este abuziv sau să îl continue în locul firmei private. În practică însă, CPS este atât de suprasolicitat încât aproape niciodată nu preia cazurile private, ceea ce face ca sistemul să funcționeze ca unul paralel.
• Dacă poliția ar fi tratat plângerile inițiale cu seriozitate, acest traseu scump și paralel nu ar fi fost necesar. Dar situația nu este izolată. În ultimul deceniu, numărul urmăririlor penale private a explodat: în 2024 reprezentau un sfert din cauzele din instanțele de prim nivel (magistrates courts) din Anglia și Țara Galilor. Unele firme, precum Edmonds Marshall McMahon (EMM), s-au specializat în astfel de cazuri. Fondată după tăierile bugetare masive din anii 2010, EMM a profitat de faptul că poliția și CPS s-au retras din investigarea fraudelor, considerate „plictisitoare” de mulți ofițeri, pentru că presupun analizarea a mii de pagini de documente.
• Declinul statului a creat oportunități și pentru companii precum TM Eye, care investighează contrafaceri și, ulterior, își trimit cazurile în instanță tot pe calea urmăririi private. Costurile sunt acoperite la final din fonduri publice, în timp ce brandurile de lux beneficiază gratuit. În paralel, firma-soră a TM Eye oferă servicii de „poliție privată”, patrulând cartiere și arestând suspecți până la sosirea poliției.
Notă: În Marea Britanie există conceptul legal de citizen’s arrest (arestul cetățenesc). Orice persoană — inclusiv angajații unei firme private — poate reține un suspect până la sosirea poliției, dacă sunt îndeplinite anumite condiții: infracțiunea să fie gravă sau să fi fost surprinsă în flagrant; persoana reținută să fie considerată responsabilă pentru acel act; reținerea să fie „rezonabilă” și proporțională.
• Susținătorii acestui sistem susțin că el umple un gol lăsat de stat. Criticii atrag atenția că accesul la justiție devine dependent de resurse: doar cei care pot plăti zeci sau sute de mii de lire pot declanșa un astfel de proces. Există și riscul abuzurilor. Au apărut cazuri în care oameni cu resurse au folosit urmărirea penală privată ca instrument de intimidare, nu pentru căutarea adevărului. Unele companii feroviare au folosit mecanisme accelerate pentru a obține condamnări pentru abateri minore, multe ulterior anulate.
• Ineficiența publică și privatizarea de facto a unei funcții fundamentale a statului produc efecte circulare: urmăririle penale private sunt judecate în aceleași instanțe suprasolicitate, contribuind la blocajele care le-au generat inițial. Iar costurile sunt decontate masiv din banii contribuabililor. Guvernul britanic a început să reacționeze: o nouă lege propune limitarea rambursărilor la sume „rezonabile”, ceea ce ar putea lovi direct modelul economic al industriei. În același timp, scandaluri precum cel al Poștei, care a folosit abuziv urmăriri penale private pentru a condamna sute de angajați nevinovați, au arătat cât de vulnerabil poate fi un sistem în care actorii privați preiau rolul procurorilor.
Notă: De ce este posibil ca firme private să fie rambursate din fonduri publice? Pentru că legea spune că dacă o urmărire penală (publică sau privată) servește interesul public, o parte din costuri se recuperează din fondul public pentru procese penale. Asta a dus la situații în care firme precum EMM au primit peste 32 de milioane £ din bani publici; TM Eye și My Local Bobby își finanțează activitatea indirect din bugetul de stat.
• Creșterea acestor practici este simptomul unui stat tot mai slab, nu soluția la problemele sale. Atât timp cât poliția și instanțele rămân sufocate, iar victimele sunt ignorate, tentația de a plăti firme private pentru a viza dreptatea va continua. Dar cu cât mai mulți o fac, cu atât mai puțin rămâne din ideea unei justiții egale pentru toți.
Sursa: TheGuardian