SANITAS: sistemul de sănătate ar putea intra în grevă generală dacă nu se renunță la reducerea fondului de salarii cu 10%
Federația SANITAS a avertizat luni că reducerea fondului de salarii cu 10%, care, desigur, se va materializa prin reducerea veniturilor personalului din domeniul sănătății, ar putea duce la grevă generală.
UE și India semnează cel mai amplu acord comercial
Uniunea Europeană și India au încheiat negocierile pentru un acord de liber-schimb istoric, care consolidează relațiile dintre a doua și a patra economie mondială într-un context marcat de tensiuni geopolitice și incertitudine economică globală. Acordul este prezentat de Comisia Europeană drept un semnal puternic în favoarea comerțului deschis și a regulilor multilaterale. UE și India derulează deja schimburi comerciale de bunuri și servicii de peste 180 de miliarde de euro anual, care susțin aproximativ 800.000 de locuri de muncă în Uniunea Europeană. Noul acord creează o zonă de liber schimb ce acoperă o piață de aproape 2 miliarde de locuitori.
Franța: Adunarea Națională a votat un proiect de lege pentru interzicerea accesului la rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani
Parlamentarii francezi au votat un proiect de lege care interzice accesul la rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani, o inițiativă susținută de Emmanuel Macron ca măsură de protejare a sănătății mintale și a dezvoltării emoționale a minorilor. Textul a fost adoptat de Adunarea Națională cu 130 de voturi pentru și 21 împotrivă, în urma unei sesiuni maraton desfășurate peste noapte, și urmează să fie dezbătut de Senat înainte de a deveni lege.
Programul SAFE: 4,2 miliarde euro pentru autostrăzi, 9,6 miliarde pentru achiziții de echipamente militare
Programul SAFE (Security Action for Europe) este un program de credite de 150 de miliarde euro cu scopul de a întări industria de apărare europeană. SAFE înseamnă pentru România un împrumut de 16,6 miliarde de euro pentru 45 de ani, cu o perioadă de grație de 10 ani. Parte din bani vor fi alocați pentru proiecte de infrastructură rutieră, folosită cu dublu rol: civil și militar.
Nvidia aduce inteligența artificială în prognoza vremii pentru două săptămâni și alertă rapidă la furtuni
Nvidia lansează Earth-2, o platformă care folosește inteligența artificială (IA) pentru a oferi prognoze meteorologice mai precise și mai rapide. Noua tehnologie include două modele IA capabile să genereze predicții pe termen de două săptămâni și „nowcast”-uri, adică prognoze pe termen ultra-scurt, care arată cu până la șase ore înainte unde furtunile sau fenomenele severe pot lovi.
Democrații folosesc împușcăturile din Minneapolis pentru a-și intensifica campania electorală
Al doilea incident fatal provocat de agenți federali în Minneapolis a adus politica dură de imigrație a administrației Trump în centrul campaniei electorale din 2026. În această lună, doi cetățeni americani au fost uciși în timpul protestelor declanșate de operațiunea federală: Renee Good, pe 7 ianuarie, și Alex Pretti, un asistent medical ICU, pe 25 ianuarie. Liderul democraților în Senat, Chuck Schumer, a declarat că partidul său va vota împotriva finanțării Departamentului pentru Securitate Internă (DHS), care coordonează ICE, avertizând că operațiunile actuale „brutalizează cetățeni americani și imigranți respectuoși de lege”. Schumer a cerut „reformarea ICE și CBP pentru protejarea publicului.”
Gaze naturale 2026: facturi mai mari din cauza riscului, nu a costului. Un apartament cu două camere poate plăti în 2026 între 150 și 1.500 lei mai mult pe an
Piața gazelor naturale din România intră în aprilie 2026 cu prețuri care vor pune presiune direct pe buzunarele consumatorilor. Ofertele publicate pe pagina ANRE arată valori între 0,32 și 0,41 lei/kWh cu TVA inclus, în timp ce costul real al gazelor, calculat după prețurile de pe Bursa Română de Mărfuri și hub-ul european TTF, este de aproximativ 0,29–0,31 lei/kWh. Diferența nu se explică prin costul gazului, ci prin modul în care furnizorii își calculează riscurile și profitul după ani de instabilitate, plafonări și întârzieri la plata subvențiilor.
Profesorii protestează pe 4 februarie la Guvern împotriva reducerilor din învățământ
Federațiile sindicale FSLI, „Spiru Haret” și „Alma Mater” organizează marți, 4 februarie, un protest în fața Palatului Victoria, între orele 12:00 și 13:30, împotriva măsurilor guvernamentale de diminuare a deficitului bugetar în educație. Potrivit notificării transmise autorităților pe 23 ianuarie, la pichetare sunt așteptați aproximativ 2.000 de membri de sindicat. Liderii sindicali subliniază că acțiunea are scopul de a atrage atenția asupra efectelor negative ale politicilor guvernamentale asupra salarizării, condițiilor de muncă, statutului și demnității profesorilor. Protestul va fi pașnic, afectând doar circulația pietonală, fără a perturba traficul rutier.
Atenție la fraudele prin WhatsApp: atacatorii profită de perioada livrărilor de colete
În ultimele zile, mai mulți utilizatori au raportat tentative de fraudă prin WhatsApp, în care infractorii compromit conturi și solicită bani de la contacte apropiate. Campania începe prin trimiterea unui SMS nesolicitat, adesea în perioade cu volum ridicat de livrări. Mesajele imită serviciile de curierat, de exemplu FAN Courier, și conțin formulări precum: „Aveți un colet la numărul dvs. Alegeți un locker. FANBOX <link>”. Linkurile conduc către site-uri false, cum este fancourier[.]lol, construite pentru phishing.
Lansarea asistentului virtual ANA, interfața digitală a ANAF
Lansarea asistentului virtual ANA marchează una dintre cele mai concrete etape ale digitalizării administrației fiscale din România. Dezvoltat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, chatbotul este conceput ca un instrument de sprijin direct pentru contribuabili, oferind acces rapid la informații fiscale generale, fără interacțiune umană sau proceduri birocratice suplimentare.
Marea Britanie pregătește interzicerea accesului la rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
Parlamentarii britanici analizează posibilitatea introducerii unei interdicții privind accesul la rețelele sociale pentru persoanele sub 16 ani. Amendamentul aprobat recent în Camera Lorzilor prevede ca, în termen de 12 luni de la adoptarea viitoarei „Legi a copiilor și școlilor”, platformele să implementeze verificări de vârstă eficiente pentru a împiedica accesul tinerilor sub 16 ani. Această propunere ar putea fi supusă unui vot în Camera Comunelor, unde sprijinul pare tot mai solid. Premierul și guvernul au adoptat o poziție mai deschisă, după presiuni din partea opoziției și a parlamentarilor din propriul partid.
Aurul a atins un nivel record, depășind 5 000 USD pe uncie
Prețul aurului a urcat, luni, peste pragul istoric de 5 000 de dolari pentru o uncie, continuând o creștere începută în 2025 și alimentată de investitori care caută active sigure, în contextul incertitudinilor geopolitice și financiare. Valoarea a atins niveluri de peste 5 029 USD/oz, iar contractele futures pe aur, cu livrare în februarie, au urcat similar. Estimările pe anul în curs anticipează maxime de până la 6 400 USD/oz, cu o medie de aproximativ 5 375 USD, conform unor analiști independenți.
Donald Trump spune că armata americană a folosit „discombobulator” pentru a dezactiva sisteme de apărare antiaeriană venezuelene
Într-un interviu pentru The New York Post, președintele SUA, Donald Trump, a afirmat că pe timpul acțiunii de răpire a președintelui Venezuelei de la începutul anului (3 ianuarie), militarii americani implicați au folosit o armă numită „discombobulator”, care a dezactivat sistemele de apărare anti-aeriană de proveniență rusească și chinezească ale armatei venezuelene.
Șeful SMAp: „în perioada următoare urmează să fie dislocat în România un detașament de soldați americani dotați cu tancurile Abrahms”
Șeful Statului Major al Apărării (SMAp), generalul Vlad Gheorghiță, a afirmat într-un interviu pentru TVR că „în perioada următoare urmează să fie dislocat în România un detașament de soldați americani dotați cu tancurile Abrahms”.
Cursa Europei pentru reconstruirea industriei sale de apărare ar putea costa 1.000 de miliarde de dolari
În fața agresiunii Rusiei și a tensiunilor tot mai vizibile cu Statele Unite, Europa încearcă să-și refacă rapid capacitatea de a produce armament. Întrebarea nu mai este dacă poate deveni autonomă militar, ci cât de repede. Analiștii militari spun că obiectivul este realist, dar nu imediat: înlocuirea completă a echipamentelor și personalului american din Europa ar costa aproximativ 1.000 de miliarde de dolari.
Tribunalul Sibiu plătește chirie anual aproape un milion de euro!
Tribunalul Sibiu plătește lunar chirie, încă din 2020, echivalentul a 76.500 de euro lunar (918 mii euro anual) unei firme private, pentru un sediu de 4.950 metri pătrați. Palatul Justiției din Sibiu este în renovare din... 2004.
Polonia a interzis accesul mașinilor chinezești și Tesla în bazele militare
Polonia a interzis accesul mașinilor produse de mărci chineze și de compania americană Tesla în bazele sale militare, invocând riscuri de securitate legate de colectarea și posibila interceptare a datelor generate de vehiculele moderne. Măsura vizează în special automobilele echipate cu sisteme de înregistrare video și audio, iar decizia finală privind aplicarea interdicției este lăsată la latitudinea comandanților fiecărei baze.
Un alt cetățean american - împușcat mortal în Minneapolis, SUA, de agenți ICE
Un alt cetățean american a fost împușcat mortal sâmbătă la Minneapolis de agenți federali de imigrație (ICE), declanșând proteste violente și un nou conflict între autoritățile locale și administrația de la Washington. Este al doilea astfel de incident din această lună, după uciderea unei alte persoane pe 7 ianuarie. Departamentul pentru Securitate Internă a susținut că un agent de frontieră a tras în legitimă apărare, după ce bărbatul ar fi abordat agenții înarmați și ar fi opus rezistență la dezarmare. Însă înregistrări video arată o altă succesiune a evenimentelor. Victima, Alex Pretti, în vârstă de 37 de ani, asistent medical la terapie intensivă, apare filmând intervenția agenților și încercând să protejeze alți protestatari doborâți la pământ. După ce este pulverizat cu spray iritant și imobilizat, un agent scoate o armă de lângă el, iar apoi un alt agent îl împușcă de patru ori în spate.
Zhang Youxia, vicepreședinte al Comisiei Militare Centrale din China, și Liu Zhenli, șeful Statului Major, anchetați pentru „încălcarea disciplinei și a legii”
Ministerul Apărării chinez a anunțat deschiderea unei anchete împotriva celui mai înalt general al său, Zhang Youxia, vicepreședinte al Comisiei Militare Centrale și unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui chinez, Xi Jinping. Ministerul Apărării a precizat că Zhang este investigat pentru „încălcări grave ale disciplinei și legii”, alături de Liu Zhenli, șeful Statului Major al armatei.
Davos 2026: principalele concluzii
Cea de-a 56-a ediție a Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos a scos în evidență tensiuni geopolitice majore și transformări economice semnificative. Săptămâna a fost marcată de amenințarea președintelui Donald Trump de a impune tarife europenilor pentru a putea cumpăra Groenlanda. Criza s-a încheiat cu un acord vag de cooperare cu NATO, dar evenimentul subliniază fragilitatea alianțelor transatlantice și necesitatea Europei de a-și consolida propria securitate.
Huiduieli de Ziua Unirii. Președintele: mesaj despre responsabilitate
Președintele României, Nicușor Dan, a fost huiduit pe timpul ceremoniilor de Ziua Unirii Principatelor Române de la Focșani și Iași. În locul unei condamnări directe, șeful statului a ales un discurs care combină recunoașterea dreptului la protest cu un apel ferm la responsabilitate civică. Președintele a subliniat că huiduirea autorităților publice este un drept democratic câștigat cu sacrificii istorice.
Vicepremierul Oana Gheorghiu despre viitorul Tarom: va exista cel puțin până la finalul anului, încercându-se eficientizarea
Tarom va continua să existe cel puțin până la finalul anului 2026, în cadrul unui plan de restructurare aprobat de Comisia Europeană, a declarat vicepremierul Oana Gheorghiu, într-o intervenție la Digi24. Planul, aflat deja în derulare, are un termen clar de închidere și include un buget destinat achiziției de aeronave, un element care indică menținerea companiei în operare, nu doar conservarea simbolică a brandului.
Rusia recrutează masiv combatanți străini pentru a susține războiul din Ucraina
Scăderea numărului de înrolări interne forțează Rusia să își completeze efectivele din afara granițelor, apelând tot mai mult la cetățeni străini, în special din state sărace din Africa, Asia și Orientul Mijlociu. Aaceastă strategie este utilizată pentru a compensa pierderile umane record suferite pe frontul din Ucraina. Anul 2025 a fost cel mai sângeros al conflictului pentru armata rusă. BBC estimează că cel puțin 20.000 de cetățeni din state terțe s-au alăturat forțelor ruse.
130.000 de lei amendă pentru Realitatea Plus pentru diverse afirmații grave, fără dovezi, precum cea că SRI ucide oameni în închisori
PaginaMedia.ro informează că postul Realitatea Plus a primit două noi amenzi în valoare totală de 130.000 de lei (100 de mii, una, și 30 de mii cealaltă), în urma a 47 de rapoarte de monitorizare. Emisiunea cu cele mai multe probleme: „Culisele statului paralel” de Anca Alexandrescu.
București: prețul călătoriei cu STB va crește la 5 lei, iar amenda pentru cei fără bilet, la 200 de lei
Pe 29 ianuarie Consiliul General al Capitalei va vota un proiect de hotărâre care, printre altele, vizează creșterea prețului biletului pentru o călătorie cu Societatea de Transport București (STB) de la 3 lei la 5 lei. Pachetul de 25 de lei pentru 10 călătorii de 90 de minute va costa 40 de lei, abonamentul de o lună va crește de la 80 la 100 de lei, iar cel anual de la 700 la 900 de lei.
Scepticismul față de vaccinuri amenință... brânza feta
O epidemie de variolă ovină se extinde în Grecia, iar decizia guvernului de a refuza vaccinarea turmelor riscă să provoace nu doar prăbușirea sectorului zootehnic, ci și scumpirea unuia dintre cele mai cunoscute produse ale țării: brânza feta. De la apariția primului focar în nordul Greciei, în 2024, autoritățile au sacrificat peste 470.000 de oi și capre și au închis aproximativ 2.500 de ferme. Regulamentele sanitare internaționale impun uciderea întregii turme la detectarea unui singur caz, deoarece boala este extrem de contagioasă. Consecințele economice sunt dramatice: 80% din laptele de oaie și capră produs în Grecia este destinat fabricării brânzei feta.
SUA - acuzate că doi oficiali americani au încercat să influențeze justiția din Franța, în sprijinul lui Marine Le Pen
Un magistrat francez a afirmat recent la un post TV că doi oficiali americani au încercat să facă lobby împotriva interdicției electorale impuse liderului de extremă dreapta Marine Le Pen, considerând procesul acesteia drept unul politic. Magali Lafourcade, secretar general al Comisiei Naționale Consultative pentru Drepturile Omului (CNCDH), a declarat pentru AFP că a informat imediat despre întâlnire Ministerul francez de Externe, temându-se de o posibilă „manipulare a dezbaterii publice din Franța”.
Marius Lulea (AUR), după „momentul Groenlanda” a lui Simion: „Nu susținem politici revizioniste”
Marius Lulea, membru AUR, fost număr 2 în partid și propunerea pentru funcția de premier a formațiunii politice la un moment dat, s-a delimitat de președintele AUR, George Simion, după ce acesta, aflat în SUA, a participat alături de politicieni republicani americani la o scenă bizară de tăiere a unui tort în forma Groenlandei și cu steagul american pe el.
Ministrul transporturilor din Ungaria: romii ar trebui să frece toaletele murdare
Janos Lazar, ministrul transporturilor maghiar, este subiectul unor controverse în urma unei declarații rasiste: aceasta a declarat că romii ar trebui să frece toaletele murdare din trenuri, pentru că guvernul din Ungaria nu va accepta solicitanți de azil care să facă această muncă.
Comisia Europeană trimite 447 de generatoare, în valoare de 3,7 milioane de euro, din rezervele strategice, către Ucraina
Uniunea Europeană a decis să trimită generatoare în Ucraina, după ce atacurile rusești asupra infrastructurii energetice au lăsat peste un milion de persoane fără electricitate, apă și încălzire, în condiții de ger extrem, cu temperaturi de până la –20°C.
Ilie Bolojan: ținta de inflație pentru 2026 este de maxim 4,5%
Prim-ministrul român, Ilie Bolojan, a afirmat ținta de inflație pentru anul 2026 este de 4-4,5%, iar ținta de deficit este de 6% (jumătate din deficit fiind reprezentat de dobânzile la împrumuturile luate).
Dorin Cioabă solicită includerea IRU în Consiliul pentru Pace al lui Trump
Dorin Cioabă, autointitulat rege al romilor și președinte al Organizației Internaționale Romani Union (IRU), a anunțat transmiterea unei scrisori oficiale de adeziune către Consiliul pentru Pace, organism internațional recent creat la inițiativa președintelui SUA, Donald Trump. Demersul vizează obținerea unui statut de reprezentare pentru IRU și o întrevedere directă cu liderul american.