Prăbușirea ordinii internaționale construite după 1945 devine vizibilă pe mai multe fronturi: capturarea președintelui venezuelean, Nicolás Maduro, de către administrația americană a președintelui american, Donald Trump, declanșează dispute diplomatice și pune sub semnul întrebării legitimitatea normelor internaționale; NATO se confruntă cu tensiuni interne fără precedent; Iranul este zguduit de proteste masive; Rusia lansează rachete capabile să poarte focoase nucleare în Ucraina.
The New York Times a solicitat unor experți cinci analize distincte pentru a contura direcțiile posibile ale lumii care se naște. Concluzia pare a fi că vechea ordine se destramă, iar ceea ce o va înlocui nu este încă vizibil.
Adam Tooze: competiția energetică modelează viitorul
Dr. Adam Tooze, profesor de istorie la Columbia University, argumentează că schimbările geopolitice urmează întotdeauna arhitectura energetică a epocii. La începutul secolului XX, trecerea Marii Britanii de la cărbune la petrol a creat o reconfigurare globală care a propulsat Statele Unite în rolul de hegemon. Astăzi, spune Tooze, China joacă același tip de joc strategic, dar la scară mult mai largă.
China nu se concentrează doar pe extracția combustibililor fosili, ci investește agresiv în cercetare, energie electrică industrială, rețele inteligente, fabrici de baterii și panouri solare care domină deja piețele mondiale. Prin contrast, Statele Unite traversează o schimbare politică internă profundă care influențează direcția strategică. Retro-planul energetic al administrației Trump, însoțit de respingerea cercetării climatice și de accentul pe „supremația petrolului”, contrazice realitățile tehnologice ale secolului XXI, unde IA, robotica și lanțurile logistice globale necesită energie stabilă, masivă și diversificată.
Tooze remarcă faptul că Washingtonul riscă să se izoleze într-o paradigmă energetică învechită, în timp ce Beijingul își consolidează influența printr-un model de dezvoltare bazat pe electricitate ieftină și tehnologie scalabilă. Rezultatul probabil este un peisaj internațional multipolar în care competiția energetică se transformă în competiție politică, fără o arhitectură stabilă care să gestioneze tensiunile.
Monica Duffy Toft: reîntoarcerea sferelor de influență
Dr. Monica Duffy Toft, profesoară de politică internațională la Tufts University, avertizează că ordinea postbelică se clatină, deoarece marile puteri revin la logica sferelor de influență, dar fără disciplina și limitele clare ale trecutului. În 1945, acordul de la Ialta a produs un echilibru negociat între blocul occidental și cel sovietic, conceput pentru a preveni un nou război global. Astăzi, însă, nu există nici negociere, nici limite, nici scop comun.
Revenirea la zone de influență este alimentată de o percepție falsă a pericolului iminent. Marile puteri nu sunt motivate de prevenirea unui conflict planetar, ci de ambiții teritoriale și de ideea că expansiunea este singura garanție a supraviețuirii politice. În plus, liderii actuali — președintele american, Donald Trump, președintele rus, Vladimir Putin, și președintele chinez, Xi Jinping — împărtășesc o fascinație pentru autoritarism ca instrument de consolidare a puterii, în detrimentul normelor internaționale.
Un alt punct crucial este că geografia nu mai poate delimita clar sferele de influență. Interdependența economică, tehnologică și financiară creează rezonanțe globale care sfâșie orice încercare de izolare. Statele pot încerca să domine regiuni, dar dependențele lor de lanțuri de aprovizionare, piețe comune și infrastructuri partajate le fragilizează strategia. Rezultatul va fi o lume cu mai multe puncte fierbinți, cu proliferare nucleară accelerată, cu cooperare minimală în fața crizelor globale și cu riscuri structurale în creștere.
Matias Spektor: Sudul Global se emancipează
Dr. Matias Spektor, profesor de relații internaționale la Fundação Getúlio Vargas, analizează un alt fenomen major: ascensiunea autonomiei strategice în statele din Sudul Global. Aceste state, precum India, Brazilia, Africa de Sud sau Iran, marcate istoric de ocupare sau ingerințe externe, nu mai acceptă constrângerile impuse de marile puteri. Pentru ele, suveranitatea este un bun câștigat cu greu, iar reacția instinctivă este apărarea lui.
Spektor observă că, în loc să se alinieze clar unor blocuri, aceste state adoptă o strategie flexibilă. Ele negociază punctual, își diversifică parteneriatele, caută alternative la finanțare, își regândesc dependențele și evită angajamentele rigide. Într-o lume în care interdependența a devenit armă geopolitică, capacitatea de a alege devine instrumentul principal al statelor mijlocii.
Această flexibilitate nu înseamnă coeziune ideologică sau solidaritate globală, ci adaptare continuă. Când marile puteri exercită presiune militară, economică sau tehnologică, statele din Sudul Global răspund prin rezistență discretă: întârzie implementarea, diluează cerințe, folosesc ambiguitatea pentru a-și proteja interesele. Spektor consideră că viitoarea ordine mondială va fi una improvizată, contestată și lipsită de rigiditate — o lume în care marile puteri trasează linii, iar statele mai mici le testează constant limitele.
Rush Doshi: China umple vidul lăsat de America
Dr. Rush Doshi, fost oficial în Consiliul Național de Securitate al SUA și specialist în China, susține că reorientarea strategică a Washingtonului către emisfera vestică lasă un vid periculos în Asia, pe care Beijingul îl umple rapid. America repetă greșelile istorice ale imperiilor care au confundat puterea teritorială cu avansul tehnologic.
El notează că, în timp ce Statele Unite își consumă resursele în administrarea Venezuelei sau în ambiții asupra Groenlandei, China investește masiv în tehnologiile care vor defini secolul XXI: inteligență artificială, robotică, energie nucleară avansată, supercomputere și biotehnologie. Diferența de viziune este majoră, iar efectul este amplificat de dimensiunea economică a Chinei, care depășește deja Statele Unite în termeni de paritate a puterii de cumpărare și de producție industrială.
Doshi avertizează că o strategie „Americas First” ar putea duce la un rezultat precis: pierderea competiției tehnologice globale și intrarea într-un „secol chinezesc”.
Margaret MacMillan: era incertitudinii radicale
Profesoara Margaret MacMillan, istoric cunoscut pentru analiza conflictelor, susține că lumea a intrat într-o fază de tranziție în care vechiul sistem se destramă, dar noul sistem nu s-a format încă. Aceasta generează un vid plin de pericole, în care lideri impredictibili încearcă să modeleze realitatea după propriile impulsuri.
MacMillan subliniază că predictibilitatea, fundamentul stabilității globale, a dispărut. Alegeri volatile, tensiuni comerciale, evoluția inteligenței artificiale, încălzirea globală și colapsul tratatelor de armament creează un mediu în care erorile de calcul pot declanșa conflicte majore. Ea compară situația cu cea de dinainte de 1914, când alianțele fluctuau, protejații atrăgeau protectorii în conflicte locale, iar un incident aparent minor putea provoca un război extins.
Pentru MacMillan, riscul central al epocii nu este planificarea agresivă, ci improvizația permanentă. Lumea este condusă de lideri care reacționează impulsiv la crize, fără cadre legale solide sau mecanisme eficiente de cooperare internațională.
Analizele celor cinci experți prezintă o imagine complexă și neliniștitoare: sistemul global cunoscut se destramă, iar ceea ce îl înlocuiește nu este încă clar. Ordinea energetică se reconfigurează, sferele de influență reapar fără reguli, Sudul Global își afirmă autonomia, Statele Unite se retrag strategic din zone cheie, iar lumea intră într-o perioadă de incertitudine radicală.
În absența cooperării globale și a unor reguli acceptate, noua ordine mondială va fi probabil fragmentată, impredictibilă și vulnerabilă la crize.
Citiți articolul integral pe NYTimes