Discuțiile despre o descurajare nucleară europeană independentă au revenit în prim-plan după inițiativele și declarațiile lui Donald Trump, care au pus sub semnul întrebării soliditatea umbrelei nucleare americane. În Suedia, presă și comentatori politici au sugerat chiar un program nuclear comun nordic, dezvoltat, eventual, cu Germania. În Berlin, un subiect considerat mult timp intangibil începe să fie discutat discret, iar în Polonia s-a vorbit deschis despre nevoia unei capabilități nucleare proprii.
Totuși, mișcările cu adevărat semnificative au loc în jurul singurelor două puteri nucleare ale Europei: Regatul Unit și Franța.
Regatul Unit și-a plasat de decenii arsenalul sub umbrela NATO.
Franța a păstrat un control strict național asupra forței sale nucleare, dar a recunoscut încă din anii '70 o „dimensiune europeană” a intereselor sale vitale. În 2020, oferta lui Emmanuel Macron de a discuta rolul descurajării franceze pentru Europa a fost ignorată. Situația s-a schimbat însă după ce Germania și-a arătat interesul, iar Parisul a vorbit explicit despre protejarea aliaților europeni.
Momentul de cotitură a fost declarația de la Northwood, din 2025, prin care Franța și Regatul Unit au convenit să își coordoneze utilizarea forțelor nucleare și au afirmat că nu există amenințare extremă la adresa Europei care să nu genereze un răspuns comun. Cele două state au creat și un grup de coordonare nucleară, cu exerciții comune de simulare strategică.
Printre variantele aflate în discuție se numără exerciții nucleare comune cu alte forțe aeriene europene, sprijin naval pentru submarinele franceze sau dislocarea temporară a unor avioane franceze cu capacitate nucleară pe teritoriul altor state. Scenariul cel mai radical ar fi prepoziționarea armelor nucleare în țări aliate, după modelul actual al NATO.
SUA susțin că doar un arsenal vast poate garanta descurajarea credibilă a Rusiei. Franța răspunde cu doctrina „suficienței stricte”: nu numărul focoaselor contează, ci certitudinea folosirii lor. Unii oficiali germani consideră această ofertă mai credibilă politic, deși mai slabă tehnic.
Problema rămâne instabilitatea politică: viitorii lideri francezi ar putea redefini interesele naționale. Astfel, ideea unei descurajări nucleare europene fără America câștigă teren, dar rămâne plină de ambiguități strategice și riscuri politice.
Sursa: TheEconomist