Statele membre ale Uniunii Europene analizează trecerea de la reacția defensivă la acțiuni ofensive împotriva acțiunilor hibride ale Federației Ruse, după o creștere alarmantă a atacurilor cibernetice, incursiunilor cu drone, sabotajelor și tentativelor de destabilizare. Printre măsurile luate în calcul se numără operațiuni cibernetice ofensive împotriva infrastructurii ruse, exerciții militare NATO neanunțate la granițele cu Federația Rusă și intensificarea acțiunilor de combatere a dezinformării în interiorul Rusiei.
• Oficiali citați susțin că Rusia testează constant limitele, iar răspunsul Europei trebuie să nu se rezume la declarații, ci să treacă la acțiuni concrete.
• În ultimele luni, incidente cu drone, perturbări ale infrastructurii critice și fenomene de sabotaj au fost semnalate în mai multe state membre, iar contextul determină o schimbare de paradigmă: UE pare hotărâtă să nu fie pasivă, ci să preia inițiativa, inclusiv prin cooperare mai strânsă, acțiuni coordonate, sancțiuni și demonstrații de forță, pentru a descuraja viitoare agresiuni hibride.
Sursa: Spotmedia