O amplă investigație a jurnaliștilor de Wall Street Journal arată o parte nevăzută a negocierilor de pace dintre Rusia și SUA, cu mare accent pe zona afacerilor. În ultimele luni, o serie de întâlniri discrete dintre oameni de afaceri americani și emisari ai Kremlinului a conturat un proiect cu ambiții mult dincolo de oprirea războiului dintre Rusia și Ucraina. Discuțiile, purtate la Miami, Washington, Moscova și alte capitale, au vizat nu doar un potențial acord de pace, ci și reintegrarea unei economii ruse de 2 trilioane de dolari în circuitul global, cu investitorii americani pe primul loc.
• Potrivit mai multor surse citate în investigație, Moscova urmărește să trezească interesul mediului de afaceri american pentru oportunități în energie, minerit și infrastructură arctică, mizând pe influența acestora asupra noii administrații americane.
• Arhitectul principal al proiectului este Kirill Dmitriev, șeful fondului suveran rus și un apropiat al lui Vladimir Putin. Demersul urmărește accesarea celor aproximativ 300 de miliarde de dolari ale băncii centrale ruse înghețate în Europa, pivotându-le către investiții comune americano-ruse și chiar către reconstrucția Ucrainei. Dmitriev a propus inclusiv cooperarea în exploatarea resurselor minerale ale Arcticii și ideea unei misiuni comune pe Marte, în parteneriat cu SpaceX. Pentru Kremlin, aceste inițiative fac parte dintr-o strategie veche: ocolirea canalelor tradiționale de securitate ale SUA și prezentarea Rusiei ca o piață de oportunități, nu ca un rival militar.
• De partea americană, prezența unor figuri de afaceri apropiate de administrație a contat. Investitorul Steve Witkoff, devenit emisar special, și Jared Kushner, cu conexiuni majore în lumea financiară din Orientul Mijlociu, au fost receptivi la ideea transformării relațiilor ruso-americane într-un parteneriat economic profitabil. Acest cadru reflectă viziunea politică a administrației privind geopolitica: tensiunile și frontierele sunt privite ca obstacole care pot fi depășite prin interese comerciale comune.
• Publicarea unei variante a planului de pace în 28 de puncte a stârnit nemulțumirea Europei și Ucrainei, care au văzut în el o listă de concesii în favoarea Moscovei. Criticile au vizat în special faptul că Rusia, după ce a modificat violent frontiere, ar urma să fie recompensată economic. Liderii europeni au subliniat că inițiativa ar pune în pericol unitatea occidentală și ar deschide larg porțile pentru un reviriment economic al Rusiei, în detrimentul companiilor europene.
• În paralel cu negocierile oficiale, actori economici apropiați Kremlinului și oamenilor de afaceri americani s-au poziționat pentru un potențial „moment zero” al păcii. Miliardari ruși aflați sub sancțiuni, precum Timchenko, Kovalciuk și frații Rotenberg, au început discuții cu companii americane privind proiecte energetice și minerale în Arctica și Siberia. Gigantul Exxon a purtat discuții cu Rosneft pentru o posibilă revenire la proiectul Sakhalin, iar investitori americani au sondat achiziționarea activelor Lukoil sau chiar a conductei Nord Stream 2.
• Unele agenții americane, precum Departamentul Trezoreriei sau CIA, nu au fost integral informate despre anumite demersuri, ceea ce a îngrijorat aliații europeni.
• În urma summitului din Alaska, o agenție europeană de informații a transmis liderilor continentului un raport detaliat privind planurile economice discutate între Washington și Moscova, fără consultarea partenerilor din NATO.
• În discuțiile dintre Witkoff și Putin, Kremlinul a semnalat disponibilitatea unor concesii teritoriale limitate: renunțarea la pretenții asupra unor părți din provinciile Zaporizhzhia și Herson, în schimbul controlului complet asupra segmentelor neocupate din Donetsk. Interpretarea acestor propuneri a generat confuzie în rândul aliaților, care au cerut clarificări privind valoarea reală a acestor promisiuni.
• În paralel, Ucraina a încercat să obțină sprijin militar suplimentar din partea Washingtonului, inclusiv rachete Tomahawk. Administrația americană a decis însă să nu furnizeze armamentul cerut, fiind încurajată în schimb ideea unor stimulente economice pentru Kiev, precum scutiri tarifare pe zece ani, considerate un potențial catalizator pentru economia ucraineană postbelică.
• Ecuația generală ridică întrebări fundamentale. Va transforma această strategie cooperarea economică într-un garant credibil al păcii sau, dimpotrivă, va conferi Rusiei un avantaj strategic în timp ce Ucraina rămâne vulnerabilă? Este planul un pas real către încheierea conflictului sau doar o tactică menită să câștige timp și să divizeze blocul occidental? Răspunsurile depind atât de dinamica războiului, cât și de modul în care administrația americană va calibra echilibrul între interesele economice și obligațiile de securitate față de aliați.
• Deocamdată, negocierile continuă, iar tabloul rezultat arată o combinație de diplomație informală, interese de afaceri și geopolitică. Indiferent de rezultatul final, procesul în sine va rămâne o piesă importantă în înțelegerea modului în care marile puteri încearcă să modeleze ordinea post-conflict în Europa.
Sursa: WSJ