Doar știri relevante! Accent pe investigații!
Ne găsiți
și pe  și pe .

Ministerul Apărării chinez a anunțat deschiderea unei anchete împotriva celui mai înalt general al său, Zhang Youxia, vicepreședinte al Comisiei Militare Centrale și unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui chinez, Xi Jinping. Ministerul Apărării a precizat că Zhang este investigat pentru „încălcări grave ale disciplinei și legii”, alături de Liu Zhenli, șeful Statului Major al armatei.

Este cea mai importantă epurare din conducerea militară de la declanșarea campaniei anticorupție lansate de Xi în 2012 și doar al doilea caz, după Revoluția Culturală, în care un general în funcție din Comisia Militară Centrală este anchetat. Zhang nu a mai apărut public din 20 noiembrie, când a avut întrevederi la Moscova cu ministrul rus al apărării.

Evoluțiile sunt urmărite atent de diplomați și analiști, având în vedere rolul central al Comisiei Militare în comanda armatei și în programul de modernizare a forțelor chineze. Beijingul își consolidează prezența militară în Marea Chinei de Est, Marea Chinei de Sud și în jurul Taiwanului, unde a organizat cele mai ample exerciții de până acum la finalul anului trecut.

Analiștii consideră că operațiunile curente ale armatei pot continua, însă anchetarea lui Zhang sugerează că Xi răspunde criticilor potrivit cărora campania anticorupție ar fi fost selectivă. Obiectivele oficiale rămân modernizarea armatei până în 2035 și transformarea ei într-o forță de prim rang până în 2049.

Zhang, născut la Beijing, a luptat în conflictele de frontieră cu Vietnamul din 1979 și 1984 și a fost considerat un susținător al reformei și modernizării militare. Ancheta sa riscă însă să afecteze ritmul achizițiilor de armament și să lovească marile companii din industria de apărare chineză.

Sursa: Reuters

Write comments...
symbols left.
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Citește și: