Marilen Pirtea, aflat în atenția premierului pentru a fi nominalizat pe funcția vacantă de ministru al educației, este acuzat de plagiat de o jurnalistă
Jurnalista Emilia Șercan, faimoasă pentru investigațiile acesteia privind plagiatele mai multor persoane publice (de exemplu: Nicolae Ciucă, Mircea Geoană sau Victor Ponta), a menționat pe contul său de Facebook, pe un ton sarcastic, că nu crede că Pirtea este opțiunea lui Ilie Bolojan pentru funcția de ministru al educației, iar dacă l-a luat în calcul prim-ministrul, a făcut-o pentru că nu a știu de plagiatele acestuia despre care a scris în 2016.
Concedieri în companii auto din vestul României
Pe fondul crizei industriei auto din Germania, companii din vestul României iau măsuri de concediere sau de relocare a activității. În Oradea o fabrică ce produce volane pentru Germania va disponibiliza circa 120 de angajați.
Astăzi se dau în utilizare 50 de km de autostradă (A7), de la Focșani la Adjud. Rețeaua de autostrăzi și drumuri expres a ajuns la 1.416 km
Astăzi, 23 decembrie, se dau în folosință încă 50 de km din autostrada A7, segmentul de la Focșani la Adjud, fiind astfel posibilă deplasarea pe autostradă de la București la Adjud.
Sectorul 1: impozite mărite cu până la 500% pentru clădirile neîngrijite
Consiliul local al sectorului 1 al Capitalei a aprobat ieri, 22 decembrie, o decizie care stabilește impozite crescute cu până la 500% pentru 63 de clădiri neîngrijite din sector.
România, între economiile în care plata electronică este dominantă: doar 20% din plățile zilnice se fac cash, mult sub media regională
România se poziționează în 2025 ca o excepție în Europa Centrală și de Est în ceea ce privește utilizarea numerarului, doar 20% din tranzacțiile zilnice pentru bunuri de consum fiind efectuate cu cash, potrivit Visual Capitalist. Acest nivel plasează România în același grup cu economii foarte dezvoltate sau centre financiare globale, precum Singapore, Olanda, Hong Kong ori Emiratele Arabe Unite, și semnificativ sub state din regiune, unde numerarul rămâne dominant. Comparativ, 51% din tranzacțiile din Germania și 62% din cele din Italia se efectuează cu cash, deși sunt economii avansate.
Starlink a ajuns la peste 9 milioane de clienți
Starlink, serviciul de Internet prin satelit deținut de Elon Musk, parte din compania SpaceX, a anunțat că a ajuns la peste 9 milioane de clienți, în creștere de la 8 milioane în noiembrie și 7 milioane în august 2025. Starlink a adăugat, în medie, un număr record de 21.275 de clienți noi pe zi de când a atins pragul de 8 milioane.
Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al educației, printr-un mesaj îmbibat de impresia eroismului personal, încheiat cu un fragment de poezie
Astăzi, 22 decembrie, prof. univ. dr. psih. Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării, membru al Academiei Române (m.c.) și al Academiei Europene - după cum s-a semnat la finalul mesajului - a anunțat pe blogul propriu că și-a depus demisia din funcția de ministru al educației. Mesajul amplu al ministrului este îmbibat de sentimentul eroismului personal și al misiunii împlinite și este încheiat cu un fragment din poezia „If” a lui Rudyard Kipling, care l-ar fi ajutat să aibă „atitudinea psihologică pentru reforme și măsuri complicate”.
Concedieri la stat anunțate de premierul Ilie Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, într-un interviu televizat, că anul viitor Guvernul va declanșa un proces de reducere a personalului din anumite instituții publice, ca parte a unei strategii mai ample de disciplină bugetară și reformă administrativă. Mesajul transmis este unul direct: aparatul de stat va fi evaluat, iar acolo unde se constată supradimensionare vor urma concedieri.
USR propune legea de condamnare juridică a comunismului
Uniunea Salvați România a lansat o inițiativă legislativă care urmărește trecerea de la condamnarea morală a comunismului la instituirea unei răspunderi juridice explicite pentru promovarea acestei ideologii. Proiectul este prezentat ca un răspuns direct la reapariția discursurilor nostalgice față de regimul comunist și față de Nicolae Ceaușescu, fenomene pe care USR le consideră riscante pentru ordinea democratică și pentru valorile europene ale României.
Rețeaua privată de sănătate Regina Maria preluată de grupul finlandez Mehiläinen într-o tranzacție de peste un miliard de euro
Rețeaua privată de sănătate Regina Maria a fost achiziționată de grupul finlandez Mehiläinen, într-o tranzacție evaluată la peste un miliard de euro, cea mai mare din sectorul medical din Europa Centrală și de Est. Operațiunea marchează exit-ul fondului de investiții MidEuropa, care a preluat compania în 2015 și a coordonat o perioadă de expansiune accelerată.
O procuroare militară se ceartă cu șeful ei pentru că nu-i permite să folosească autoturismul de serviciu în interes personal
O investigația IndependentNews dezvăluie detaliile unei certe dintre procuroarea Laura Grădină și șeful acesteia, procurorul Bogdan Pîrlog, șeful Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar, motivul fiind acela că șeful parchetului nu-i permite procuroarei Grădină să folosească autoturismul de serviciu în interes personal (să o ia de acasă și să o ducă acasă de la serviciu).
75% dintre români cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită. Călin Georgescu - creditat cu cea mai mare încredere a populației (40%). AUR - 35% în intenția de vot. Justiția - pe ultimul loc la încredere

Un sondaj CURS efectuat în perioada 10-19 decembrie a.c. pe 1.067 persoane, cu marjă de eroare de 3%, arată că 75% dintre români sunt de opinie că România se îndreaptă într-o direcție greșită, doar 21% apreciind că țara este pe o direcție bună. 40% dintre cei întrebați au afirmat că au multă sau foarte multă încredere în Călin Georgescu, dar 54% au puțină sau foarte puțină încredere.
Trump numește un trimis special pentru Groenlanda, care are rolul de „a face Groenlanda parte a SUA”
Donald Trump a numit guvernatorul statului Louisiana, Jeff Landry, în funcția de trimis special al SUA pentru Groenlanda, un gest care subliniază determinarea președintelui american de a-și extinde influența asupra insulei arctice aflate sub suveranitate daneză.
China impuse taxe produselor lactate din UE
China va impune începând cu 23 decembrie a.c. taxe compensatorii între 21,9 și 42,7%, în funcție de producător, la toate produsele lactate originare importate din UE, în urma unei investigații de un an care ar fi relevat că acest tip de produse beneficiază de subvenții și produce pagube industriei de profil chineze.
Analiză: sângerosul război civil din Sudan. 4 milioane au părăsit țara, 10 milioane și-au părăsit locuințele, peste 150 de mii de morți
Războiul civil brutal din Sudan se prelungește de mai bine de doi ani și jumătate, a strămutat milioane de oameni și a provocat moartea a peste 150.000 de persoane, devenind unul dintre cele mai sângeroase conflicte din lume în prezent.
În decembrie 2025, forțele paramilitare ale Forțelor de Sprijin Rapid par să câștige teren, capturând un important câmp petrolier din centrul Sudanului și forțând retragerea Forțelor Armate Sudaneze din orașe-cheie din vestul țării.
SUA: ofensiva împotriva imigrației ilegale se va intensifica în 2026
Administrația președintelui Donald Trump pregătește pentru 2026 o extindere majoră a represiunii împotriva imigrației ilegale, mizând pe resurse financiare fără precedent și pe intensificarea acțiunilor în interiorul Statelor Unite. Strategia vine într-un context de creștere a nemulțumirilor publice și de apropiere a alegerilor de la mijlocul mandatului.
Șefa MI6 avertizează: Rusia lui Putin duce un război hibrid permanent împotriva Europei și NATO
Șefa MI6, Blaise Metreweli, a afirmat, într-un discurs dedicat mediului de securitate global, că Rusia reprezintă una dintre cele mai complexe și persistente amenințări la adresa stabilității europene și euroatlantice, printr-o combinație de agresiune militară, acțiuni hibride și război informațional. Metreweli a descris Rusia drept un actor agresiv, expansionist și revizionist, care urmărește nu doar subjugarea Ucrainei, ci și intimidarea sistematică a NATO.
Gheorghe Bosânceanu, om de afaceri constănțean, ar fi sabotat un program al armatei române
Publicația Cațavencii afirmă că Gheorghe Bosânceanu, om de afaceri constănțean și acționarul majoritar al Șantierului Naval Constanța, implicat și în afaceri cu petrol rusesc, ar fi sabotat construcția corvetelor multifuncționale comandate de MApN, tergiversând construcția prin diverse tertipuri până în 2023, când armata a anulat contractul.
Silviu Gheorghe, primarul din Otopeni, rămâne cu averea sub sechestru, în timp ce dosarul de 7 milioane de euro se apropie de prescripție
Decizia Curții de Apel București de a restabili sechestrul pe averea primarului din Otopeni, Silviu Gheorghe, readuce în prim-plan unul dintre cele mai mari dosare de corupție din Ilfov. Pe 17 decembrie 2025, instanța superioară a admis contestația DNA și a reimpus măsurile asigurătorii ridicate anterior de Tribunalul București, cu scopul explicit de a proteja șansele de recuperare a unui prejudiciu estimat la 35.916.006 lei, aproximativ 7 milioane de euro.
Un general rus a fost ucis luni dimineață într-un atentat cu bombă plasată într-un autoturism, la Moscova
Potrivit Comitetul de Investigații al Rusiei, Fanil Sarvarov, general-locotenent și șef al Direcției pentru pregătire operațională a armatei din cadrul Statului Major General al Federației Ruse, a fost ucis în urma unei explozii a unui dispozitiv amplasat în vehiculul său.
Peste o mie de sisteme informatice ale Apelor Române - blocate de hackeri în urma unui atac de tip „recompensă”
Directoratul Național de Securitate Cibernetică a informat că a fost informat în data de 20 decembrie a.c. de existența unui amplu atac de tip „ransomware” asupra unor sisteme informatice aparținând Administrației Naționale Apele Române și unui număr de 10, din cele 11 existente, de administrații bazinale de apă.
Blocada navală împotriva petrolierelor venezuelene a SUA riscă să împingă Cuba, care se confruntă oricum cu mari probleme demografice și economice, spre colaps
Înăsprirea măsurilor Statelor Unite împotriva exporturilor de petrol ale Venezuelei creează un risc major pentru Cuba, aflată deja în cea mai gravă criză economică din ultimele decenii. Insula depinde structural de țițeiul venezuelean pentru funcționarea centralelor electrice, a transportului și a unei părți din activitatea economică privată. O reducere abruptă a livrărilor ar amplifica penuria de alimente, penele de curent și exodul populației.
Guvernul israelian recunoaște 19 noi colonii în Cisiordania
Guvernul israelian a aprobat recunoașterea a 19 noi colonii în Cisiordania ocupată, continuând accelerarea politicii de extindere a coloniilor. Decizia a fost promovată de ministrul finanțelor, Bezalel Smotrich, și de ministrul apărării, Israel Katz, Smotrich declarând explicit că obiectivul este blocarea apariției unui stat palestinian.
CSM pare că-l acuză pe președinte că are un discurs iresponsabil și de ingerință în activitatea autorității judecătorești
După declarațiile de presă de astăzi ale președintelui României referitoare la problemele sesizate de magistrați către președinte și despre intenția de a organiza un referendum în rândul magistraților în ianuarie, secția de judecători a CSM a publicat astăzi un comunicat de presă în care, implicit, președintele este acuzat de un discurs public iresponsabil („consolidarea încrederii publice în instituțiile statului presupune un discurs public responsabil”).
Noi creșteri de prețuri la carburant de la 1 ianuarie 2026, pe fondul creșterii accizelor
Odată cu noul an se modifică accizele pentru carburanți, crescând, pentru benzină de la 2,78 lei/l la 3,06 lei/l, iar pentru motorină de la 2,55 lei/l la 2,80 lei/l. Accizele au crescut și în vara lui 2025, odată cu creșterea TVA de la 19 la 21%.
Președintele afirmă că va iniția un referendum al magistraților pentru a stabili dacă CSM funcționează în interes public
În cadrul unei declarații de presă de duminică, 21 decembrie, președintele României, Nicușor Dan a prezentat o serie de observații privind starea sistemului judiciar pe baza unor materiale transmise de magistrați (sinteza poate fi citită aici) și a propus organizarea la începutul lunii ianuarie 2026 a unui referendum al magistraților, care să răspundă la o singură întrebare: „Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. Dacă va rezulta că majoritatea magistraților crede că CSM nu lucrează în interes public, atunci „va pleca de urgență”.
Federația Rusă anulează acordul militar din 1994 cu România
Prim-ministrul rus, Mihail Mișustin, a semnat un decret prin care se anulează o serie de acorduri militare cu 11 țări europene, prin care și acordul cu România, semnat pe 28 martie 1994 de către președinții de atunci, Ion Iliesc și Boris Elțîn.
De ce recunoașterea vinovăției nu e utilă în România. Cazul secretarului de stat vitezoman de la Ministerul Transporturilor
În 2019 secretarul de stat Ionel Minea de la Ministerul Transporturilor a condus mașina instituției cu 201 km/h pe autostradă. Prins de radar, a răspuns solicitării poliției că la volan a fost șeful său de cabinet, Dumitru Nistor Stejărel. Ulterior, Stejărel și-a recunoscut minciuna, încheind acord de recunoaștere a vinovăției, fiind condamnat la 2 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare.
Cinci concluzii în urma „circului” anual al lui Putin
Sesiunea anuală de întrebări și răspunsuri a lui Vladimir Putin nu este, contrar promisiunilor Kremlinului, un exercițiu de ascultare a nemulțumirilor populației. Probabil că puțini sunt cei care s-ar aștepta la așa ceva în F. Rusă astăzi, din interiorul sau exteriorul țării. Evenimentul funcționează invers: este o scenă controlată pe care liderul de la Moscova își expune prioritățile politice, într-un format atent regizat, cu milioane de întrebări filtrate în prealabil.
Inteligența artificială este utilizată ca sprijin emoțional, dar există riscuri
Utilizarea inteligenței artificiale drept sursă de sprijin emoțional și pseudo-terapie cunoaște o expansiune rapidă, alimentată de singurătate, digitalizare accelerată și accesul limitat la servicii de sănătate mintală. Tot mai mulți utilizatori percep chatboții de tip IA nu doar ca instrumente tehnice, ci ca prieteni, confidenți sau chiar terapeuți disponibili permanent.
Statul schimbă regulile pentru finanțarea participării la târgurile internaționale de turism. Selecția se face pe performanță și punctaj
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului propune o schimbare majoră a modului în care sunt acordate ajutoarele de minimis firmelor din turism pentru participarea la târgurile internaționale, prin trecerea de la principiul „primul venit” la o selecție bazată pe criterii măsurabile și performanță.
Ungaria: Peter Magyar, liderul partidului Tisza, aflat în opoziție, acuză partidul Fidesz de abandonarea maghiarilor din afara granițelor
Peter Magyar, liderul partidului de opoziție, Tisza, a susținut la Szeged un discurs de campanie axat pe teme sociale și identitare, promițând protejarea Ungariei de migrația ilegală, reducerea taxelor și creșterea pensiilor. Magyar a afirmat că Tisza va reprezenta „toți maghiarii”, indiferent de vârstă, afiliere politică sau reședință și i-a invitat pe scenă pe candidații partidului născuți în afara granițelor Ungariei.