Tarifele de rețea la electricitate vor crește de la 1 ianuarie 2026
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat o majorare a tarifelor de rețea (distribuție și transport) la energia electrică, majorare ce va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026. Această creștere va avea un impact direct asupra facturilor plătite de consumatorii casnici, deoarece tarifele de rețea reprezintă, în medie, peste un sfert (25-30%) din costul total al energiei electrice.
Tinerii Europei își imaginează și-și doresc „Statelor Unite ale Europei”, ca actor global relevant
În timp ce discursul public despre viitorul Uniunii Europene este dominat de temeri legate de ascensiunea extremei drepte, o dinamică diferită prinde contur online, mai ales în rândul tinerilor. Pe rețelele sociale, o nouă generație promovează o viziune puternic pro-europeană, în care UE apare nu ca o alianță fragilă de state, ci ca un actor global coerent, capabil să rivalizeze cu Statele Unite sau China.
ANI folosește softuri de analiză a datelor și a depistat 18 cazuri de incompatibilitate în administrația locală și spitale
Agenția Națională de Integritate (ANI) a identificat recent 18 cazuri de incompatibilitate, vizând viceprimari, membri ai consiliilor de administrație ale unor spitale și un funcționar public, printr-un sistem informatic de analiză a volumelor mari de date aplicat declarațiilor de avere și de interese. Instrumentul nu emite verdicte, ci generează autosesizări care permit inspectorilor să se concentreze rapid pe situațiile ce necesită verificări detaliate.
Buldozer închiriat de primăria Ciumeghiu - confiscat de Garda de Mediu, folosind drone
Ministra mediului, Diana Buzoianu, a anunțat pe pagina sa de FB, că Garda de Mediu a confiscat un buldozer care gestiona ilegal deșeuri din materiale plastice, textile și vegetale în proximitatea unui drum agricol. Buldozerul era închiriat de primăria Ciumeghiu. Este primul caz de confiscare în urma utilizării dronelor.
A început a treia sesiune de înscriere în Programul Rabla și Rabla Clasic pentru persoane fizice
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) a anunțat deschiderea unei a treia sesiuni de înscriere în Programul Rabla Plus și Rabla Clasic pentru persoanele fizice, începând de astăzi, 16 decembrie 2025, ora 10:00. Această sesiune suplimentară oferă o nouă oportunitate celor care nu au reușit să obțină un voucher în rundele anterioare, în special după ce fondurile alocate inițial au fost rapid epuizate.
Sindicatul polițiștilor: Secretarul-general adjunct al MAI, delegat 7 ani în mod ilegal, cu posibile consecințe juridice grave
Sindicatul polițiștilor „Diamantul” a arătat că ministrul de interne, Cătălin Predoiu, a delegat-o pe Ioana Dorobanțu pe funcția de secretar-general adjunct al MAI pentru o perioadă de 8 ani consecutivi, deși legea (art. 510 din Codul administrativ) permite maxim două delegări de 6 luni.
Donald Trump atacă BBC în instanță și cere despăgubiri de miliarde de dolari
Președintele Donald Trump a intentat un proces, prin care cere despăgubiri de 10 miliarde de dolari, împotriva British Broadcasting Corporation (BBC), acuzând grupul britanic de defăimare și de încălcarea Legii privind practicile comerciale înșelătoare și neloiale din Florida.
Ford renunță la ambițiile electrice și se concentrează pe hibride și stocarea de energie
Ford Motor a anunțat o ajustare contabilă de 19,5 miliarde de dolari pentru investițiile în vehicule electrice (EV), semnalând o schimbare majoră în strategia companiei și în industria auto americană. Din această sumă, aproximativ 8,5 miliarde de dolari sunt legate de anularea mai multor modele EV, inclusiv un pickup mare planificat pentru uzina din Tennessee, iar 6 miliarde provin din încheierea unui joint-venture de baterii cu SK On. Restul de 5 miliarde reprezintă cheltuieli suplimentare legate de programe, doar 5,5 miliarde afectând efectiv numerarul până în 2027.
Pentru mare parte din lume, Statele Unite au devenit un actor nociv
Într-un articol publicat în Politico, Laura Thornton, directoare pentru programele de democrație la Institutul McCain, arată că în numeroase capitale și cercuri politice din afara Statelor Unite se conturează tot mai clar percepția că SUA nu mai sunt un partener previzibil și de încredere, ci un actor care generează instabilitate și vulnerabilități. Această schimbare de imagine nu este una teoretică, ci se reflectă în experiențe concrete ale aliaților și partenerilor tradiționali ai SUA, în special în Europa Centrală și de Est.
Ciprian Ciucu - șocat de bugetul Primăriei Capitalei. Posibil ca STB să intre în insolvență, pe fondul datoriilor mari
Ciprian Ciucu, noul primar-general al Capitalei, a afirmat la Antena1 că a avut un șoc atunci când a luat cunoștință de banii disponibili la nivelul Primăriei, menționând că 2026 începe cu datorii de circa 3 miliarde de lei și doar 20 de milioane disponibili (ce va rămâne necheltuit din 2025). Acesta a mai menționat că la STB sunt datorii de 1,2 miliarde lei, iar dacă nu sunt alte soluții, societatea va intra în insolvență și va fi reorganizată.
Complexul Energetic Oltenia vânzări zero pentru energia scoasă pe piață pentru 2026
Complexul Energetic Oltenia se confruntă cu un blocaj major pe piața energiei, după ce nu a reușit să vândă niciunul dintre cele 21 de pachete de energie electrică scoase la licitație pentru anul 2026. Licitațiile, care vizau livrare în bandă pe perioade variabile, de la primul trimestru până la întreg anul, au fost anulate din lipsă totală de cumpărători.
Adrian Țuțuianu, fost lider PSD Dâmbovița, a devenit președinte al AEP
Adrian Țuțuianu, fost lider PSD Dâmbovița, de profesie avocat, a devenit președinte al Autorității Electorale Permanente de ieri, 15 decembrie 2025. Acesta a fost ales, la propunerea PSD, în această funcție de Parlament pe 18 noiembrie. L-a înlocuit pe Toni Greblă, demis de Parlament în februarie a.c.
Datoria externă a României a crescut la 225,5 miliarde €, iar deficitul balanței de plăți a ajuns la 24,63 miliarde €
BNR a anunțat pe site-ul propriu că în perioada ianuarie-octombrie 2025 datoria externă a României a crescut cu 22 de miliarde de euro, ajungând la 225,58 miliarde. PIB-ul României din 2024 a fost de circa 354 miliarde de euro.
Comisia Europeană a amendat compania Rombat S.A. cu ~20 de milioane de €
Comisia Europeană a amendat mai mulți producători europeni de baterii auto, printre care și Rombat S.A., companie românească deținută aproape integral de grupul sud-african Metair. Sancțiunea totală se ridică la 20,2 milioane euro și vizează încălcarea regulilor de concurență ale Uniunii Europene.
Violența din Cisiordania este în creștere accelerată, alimentată de capitularea instituțiilor israeliene în fața intereselor coloniștilor
Owais Hammam se plimba în apropierea locuinței sale din Khirbet Bani Harith, în Cisiordania, pe 3 decembrie 2025, când, potrivit relatărilor din presă, a fost răpit de coloniști evrei. Timp de mai multe ore, într-o colonie din apropiere, palestinianul în vârstă de 18 ani ar fi fost supus unor bătăi repetate, umilințelor și hărțuirii. Militari israelieni ar fi fost implicați în incident, înainte ca tânărul să fie eliberat în cele din urmă în dimineața următoare. Hammam a fost internat în spital cu multiple răni și traume psihologice severe.
Meta a ales să tolereze fraudele din China pentru a-și proteja veniturile
O investigație Reuters scoate la iveală o realitate incomodă din interiorul Meta, compania care deține Facebook, Instagram și WhatsApp: conducerea a acceptat niveluri ridicate de publicitate frauduloasă provenită din China pentru a evita pierderi masive de venituri. Documente interne arată că deciziile au fost ghidate explicit de dorința de a limita „impactul asupra veniturilor”, chiar și atunci când amploarea fraudelor era bine cunoscută.
Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului a fost adoptată în Senat, cu ajutorul senatorilor PSD
Astăzi, 15 decembrie, moțiunea simplă inițiată de partidul AUR, prin care se cere demisia ministrei mediului, Diana Buzoianu, membru USR, a fost adoptată cu majoritatea voturilor celor prezenți: 74 de voturi „pentru”, 43 „contra” și o abținere. Votul a fost secret, dar se cunoaște că au votat „pentru” atât senatori AUR, cât și PSD (conform unor declarații publice).
Procesul penal în care Adrian Cioroianu este acuzat de divulgare de informații nedestinate publicității a trecut de camera preliminară
Jurnalista Emilia Șercan a anunțat pe contul său de FB că procesul penal în care Adrian Cioroianu a fost trimis în judecată la începutul anului de Parchetul Tribunalului București pentru divulgare de informații secrete sau nedestinate publicității a trecut de camera preliminară, ceea ce înseamnă că procesul trece la faza de judecare efectivă.
CEDO a decis că România a încălcat dreptul la liberă exprimare al judecătorului Cristi Danileț
Curtea Europeană a Drepturilor Omului - CEDO - a decis astăzi, 15 decembrie, că România i-a încălcat dreptul la liberă exprimare judecătorului (acum pensionat) Cristi Danileț, care fusese sancționat disciplinar pentru două postări pe rețeaua FB.
Prima măsură a lui Ciprian Ciucu: majorarea taxelor pentru domeniul public
Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a anunțat că una dintre primele măsuri pe care le va lua în primele 90 de zile de mandat va fi majorarea taxelor locale pentru ocuparea domeniului public. În prezent, aceste taxe sunt sub 1 leu pe metru pătrat, un nivel pe care Ciucu îl consideră nerealist și lipsit de relevanță economică. Potrivit acestuia, tarifele actuale sunt atât de mici încât echivalează, practic, cu absența unei taxări reale.
Uleiul de măsline extravirgin: falsificare pe scară largă
Piața globală a uleiului de măsline extravirgin a devenit una dintre cele mai vulnerabile la fraudă alimentară, pe fondul creșterii accelerate a cererii și al prețurilor record. Cu o valoare de peste 14,6 miliarde USD în 2023 și o proiecție de aproape 19,8 miliarde USD până în 2032, acest produs a căpătat statut de marfă premium, ceea ce a stimulat apariția unor practici ilegale pe scară largă.
Noua programă de limba și literatura română pentru clasa a IX-a generează controverse
Noua programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a generat tensiuni majore între specialiști, autori și public. Joi, 11 decembrie, o dezbatere la Academia Română, moderată de academicianul Mircea Martin, a evidențiat principalele probleme: incoerența materiei și abordarea cronologică strictă.
Noul primar-general al Capitalei intenționează să discute bugetul cu primarii de sector, iar parcurile din oraș să fie transferate, cu 4 excepții, la sectoare
Noul primar-general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, a afirmat că își dorește să coopereze cu primarii de sectoare, iar în 2026 să discute cu aceștia bugetul Capitalei pentru 2027, pentru a evita suprapuneri și lipsa de coordonare (pentru bugetul din 2026 este deja prea târziu).
Norvegia este noua campioană mondială la handbal feminin, după ce a învins Germania în finală cu 23-20
Norvegia a câștigat a cincea oară campionatul mondial la handbal feminin (din 10 finale jucate), învingând ieri echipa Germaniei cu 23-20. Franța a învins Olanda cu 33-31 în finala mică.
INS: În trimestrul III din 2025 șomajul rămâne stabil, dar tinerii și mediul rural sunt vulnerabili
Datele pentru trimestrul III 2025 arată o uşoară consolidare a pieţei muncii din România, într-un context marcat de dezechilibre structurale persistente. Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă, 15–64 ani, a ajuns la 63,4%, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de trimestrul anterior, iar pentru grupa 20–64 ani nivelul a fost de 69,4%.
Ucraina ar renunța la intenția de a se alătura NATO, dacă primește garanții de securitate solide
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, aflat în negocieri pentru a găsi o soluție pentru agresiunea Rusiei la Berlin, a afirmat că ar fi gata să renunțe la intenția ca Ucraina să adere la NATO în schimbul unor garanții solide de securitate din partea Occidentului.
Un procuror DNA afirmă că structura în care lucrează a fost deliberat slăbită, fiind interzis lucrul cu ofițeri de poliție înalt-specializați
Un procuror DNA a afirmat, pentru HotNews, că eficiența DNA a fost afectată semnificativ prin mai multe măsuri, una fiind interdicția de a lucra cu ofițeri de poliție judiciară din Direcția Generală Anticorupție - DGA.
Duminică - a cincea zi de proteste pentru independența justiției
Ieri, 14 decembrie, a fost a cincea zi de proteste în țară, dar și în străinătate, generate de documentarul „Justiția capturată” publicat de Recorder.ro. În București au fost circa 10 mii de oameni. Au fost proteste și în Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Brașov, Constanța, dar și în Milano.
Percepția asupra IA pe Wall Street s-a mutat de la entuziasm la evaluare pragmatică
După trei ani de entuziasm aproape neîntrerupt, inteligența artificială intră într-o etapă de evaluare pragmatică. Wall Street nu mai discută doar despre potențial, ci despre costuri, randamente și limitele financiare ale extinderii rapide. Inteligența artificială rămâne o tehnologie strategică, dar investitorii nu mai sunt dispuși să finanțeze expansiunea nelimitată doar pe baza promisiunilor. Costurile foarte mari, presiunea pe fluxurile de numerar și încetinirea accelerării creșterii obligă companiile să demonstreze rentabilitate reală.
Roblox, jocul care exploatează copiii: cum economia virtuală și loot box-urile induc dependență și cheltuieli impulsive
Roblox funcționează astăzi nu doar ca platformă de jocuri, ci ca un ecosistem economic care expune minorii la riscuri financiare, psihologice și de securitate. Datele și investigațiile arată efecte clare: milioane de copii sunt atrași într-o economie virtuală dificil de înțeles și ușor de exploatat. Platforma înregistrează aproximativ 150 de milioane de utilizatori activi zilnic, dintre care peste 30 de milioane au vârsta de 13 ani sau mai mică.
Fostul procuror general Augustin Lazăr avertizează: fără justiție independentă, statul riscă haosul
Fostul procuror general Augustin Lazăr lansează un avertisment privind degradarea independenței justiției și cere intervenția urgentă a Ministerului Public, după apariția documentarului Recorder. Într-un mesaj public, Lazăr susține că slăbirea sistemului judiciar este rezultatul unei voințe politice deliberate, manifestate încă din perioada 2017–2020, cu efecte directe asupra luptei anticorupție.
Nicușor Dan promite desecretizarea ședinței CSAT privind anularea alegerilor prezidențiale
Anunțul președintelui Nicușor Dan privind desecretizarea ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării care a stat la baza anulării alegerilor prezidențiale din 2024 marchează un moment-cheie în gestionarea celei mai grave crize electorale din ultimii ani. Șeful statului a precizat că măsura va fi pusă în practică în perioada următoare, în paralel cu elaborarea unui raport complet, estimat să fie finalizat în două-trei luni.